Dans periculos

Tâlhărit de mașină, după ce a petrecut cu agresorii la discotecă



Distracția de sfârșit de an a unui tânăr la discotecă s-a terminat cât se poate de prost pentru acesta, după ce a fost tâlhărit de mașină chiar de către cei cu care a petrecut o noapte întreagă.
Toată povestea s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică (29/30 decembrie 2007), atunci când Florin E., în vârstă de 29 de ani, din comuna Bosanci, s-a dus să petreacă la o discotecă din orașul Dolhasca.
Aici, victima s-a întâlnit cu un tânăr de etnie romă, din localitate, pe care-l cunoscuse, printr-o cunoștință, în urmă cu câteva zile. Cei doi au stat împreună la o masă, petrecând până spre dimineață, alături și de câțiva amici de-ai tânărului rom.
La plecare, cum Florin E. venise la discotecă cu mașina (un Audi A4, înmatriculat în Austria), tânărul a fost rugat de doi dintre cei cu care a stat la aceeași masă să-i ducă la casele lor, în satul Gulia.
Sechestrat în mașină
Ajunși la Gulia, cei doi i-au cerut bosânceanului să meargă la un amic de-al lor, într-o scurtă vizită. La intrarea în casa așa-zisului amic, Florin E. a fost luat la bătaie de gazdă și de către ceilalți doi tineri, agresorii luându-i un telefon mobil, aproximativ 100 de lei și cheile de la mașină.
După ce l-au bătut bine, agresorii l-au urcat cu forța în mașină, pe bancheta din spate, și au demarat în trombă, făcând cu schimbul la volan. La un moment dat, când erau pe raza comunei Bosanci, victima a avut inspirația să le ceară agresorilor să oprească mașina pentru a-și face nevoile. Când s-a văzut coborât din Audi, Florin E., profitând de neatenția tâlharilor săi, a luat-o la fugă, găsindu-și scăpare în curtea unui frate de-al său. Bosânceanul a sunat la «112» și a povestit toate cele întâmplate Poliției. Mașina sa a fost găsită, fără avarii, a doua zi, abandonată pe raza municipiului Fălticeni.
Lăsați în libertate de judecători
Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, anchetatorii reușind să-i identifice în scurt timp pe autori, în persoana numiților Mirel Gagiu (18 ani), din municipiul Vatra Dornei, Ilie Ciuraru (29 de ani) și Florin Baicu (20 de ani), ambii din Gulia.
Doi dintre aceștia, Ciuraru și Gagiu, au fost prinși de oamenii legii în scurt timp, tocmai în gara de la Vatra Dornei, al treilea fiind dat în urmărire generală.
Deși polițiștii i-au reținut pe cei doi pentru 24 de ore, iar procurorii i-au dus în fața instanțelor de judecată cu propunere de arestare preventivă, magistrații Judecătoriei Suceava au decis ca învinuiții să fie cercetați în stare de libertate.
„În cauză se efectuează cercetări față de sus-numiții, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, furt calificat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.



Recomandări

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți
Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți

Un tânăr fără permis, oprit la un filtru, a așteptat ca polițiștii să coboare din mașină, a întors autoturismul și a fugit

Un tânăr fără permis, oprit la un filtru, a așteptat ca polițiștii să coboare din mașină, a întors autoturismul și a fugit
Un tânăr fără permis, oprit la un filtru, a așteptat ca polițiștii să coboare din mașină, a întors autoturismul și a fugit