Afaceri periculoase

Tâlhărit de cinci indivizi, de marfă de aproape 7000 de lei, cu un pistol de jucărie



Doi dintre suspecți, flancați de polițiști, ieri, la ieșirea din sediul Parchetelor
Doi dintre suspecți, flancați de polițiști, ieri, la ieșirea din sediul Parchetelor

Un tânăr din Siret care se ocupa cu contrabanda de țigări fără timbru a fost tâlhărit de cinci indivizi, cu un pistol de jucărie, de marfă în valoare de aproape 7000 de lei.
Tâlhăria s-ar fi petrecut în zona „Serpentine” a municipiului Suceava, unde contrabandistul cu țigări a fost atras într-o cursă.
Trei dintre suspecți au fost prinși de polițiști, fiind duși, ieri, în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Vinerea trecută, în jurul orei 21:00, Mihai Dulgheriu, în vârstă de 19 ani, a sesizat poliția că, în urmă cu o oră, a fost contactat de un tânăr necunoscut care l-a chemat la Suceava, arătându-se interesat să cumpere 200 de cartușe de țigări, marca „More” și „Strand”.
După ce s-au întâlnit, clientul s-a urcat în mașina vânzătorului de țigări și, la solicitarea primului, s-au deplasat în zona „Serpentine”, acolo unde urma să mai vină o altă persoană interesată de tranzacția cu țigări fără timbru.
În momentul în care Mihai Dulgheriu a oprit mașina, în spatele său a tras un autoturism marca Alfa Romeo, cu numere de înmatriculare italiene, din care au coborât trei tineri necunoscuți care, sub amenințarea unui cuțit și a unui pistol, l-au jefuit de toate cele 200 de cartușe de țigări pe care le avea în portbagaj, marfa fiind în valoare de circa 6700 de lei.
Marți, la câteva zile după reclamație, judiciariștii Biroului de Investigații Criminale au reușit să dea și de urma a trei dinspre suspecți, Alexandru și Andrei Oroș, ambii în vârstă de 21 de ani, gemeni, din municipiul Suceava, și un anume Cristi-Costel Cojocar, de 28 de ani, din aceeași localitate.
Polițiștii au stabilit că, alături de cei trei, mai sunt și alți doi suspecți, Alexandru-Vasile Seredenciuc (23 de ani) și Daniel Ioan Bidalah (22 de ani, tot din Suceava, dispăruți în prezent de la domiciliu.
Scenariul tâlhăriei
Cei cinci suspecți, susțin anchetatorii, au plănuit tâlhărirea tânărului din Siret, mizând pe ideea că acesta nu va face reclamație, întrucât marfa pe care vroiau să o ia era de contrabandă.
Andrei Oroș ar fi fost cel care l-a sunat pe vânzătorul de țigări și i-a dat întâlnire în parcarea de la Iulius Mall, unde au negociat prețul de vânzare.
Ulterior, explică surse judiciare, cei doi au mers pe strada Nicolae Labiș ( zona Serpentine), unde urmau să descarce țigările într-un alt autoturism, Alfa Romeo, în care se aflau ceilalți patru inculpați.
După ce-au încărcat țigările, victima ar fi fost amenințată de Bidalah cu un pistol de jucărie, tânărul spunându-i că nu-i dă nici un ban, că oricum marfa era de contrabandă.
Ulterior, cei cinci inculpați ar fi vândut cele 200 de cartușe de țigări cu 4000 de lei, fiecăruia revenindu-i suma de 800 de lei.
Doi fugiți, doi lăsați în libertate și doar unul după gratii
În cursul zilei de ieri, gemenii Oroș și Cristi-Costel Cojocar au fost duși de polițiști în fața procurorilor.
După ore întregi de audieri, anchetatorii au decis să-i lase în libertate pe frații Oroș, mai ales că de la aceștia s-a recuperat o parte din prejudiciu, 1600 de lei, iar în timpul anchetei cei doi au colaborat cu polițiștii și procurorul de caz.
Al treilea suspect, însă, Cojocar, a fost prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă, propunere însușită de magistrații Judecătoriei Suceava, tânărul fiind încarcerat în arestul poliției.
Ceilalți doi suspecți, Bidalah și Seredenciuc, sunt în continuare căutați de judiciariștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Suceava.