Sărbători, în arest

Tâlharii din Gara Ițcani, trimiși în judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava i-au trimis în judecată pe cei doi indivizi arestați la începutul acestei luni, pentru că l-au jefuit pe un bătrân în vârstă de 72 de ani, în Gara Ițcani.
Cei doi, Ionel Apostu (32 de ani), un individ din județul Vaslui, și Romică Hangaleț (33 de ani), din județul Botoșani, l-au atacat pe septuagenar în trenul Suceava Nord-Pașcani. L-au lovit peste față și corp, i-au luat două telefoane mobile și aproximativ 700 de lei, precum și un portdocument în care victima avea mai multe acte, inclusiv documentele de identitate.
Agresorii au dispărut în noapte, iar victima a apucat să anunțe poliția, fiind transportată de urgență la spital, unde a rămas internată, medicii apreciind că are nevoie de aproximativ 25 de zile de îngrijiri medicale.
Judiciariștii de la Poliția Transporturi au reușit să dea de urma agresorilor în mai puțin de o oră, după ce suspecții, care, inițial, s-au dus cu un taxi în oraș, s-au reîntors în Gara Ițcani.

Recomandări

Judecătorii i-au mai dat o șansă de reabilitare unui tânăr de 21 de ani, care a acționat ca un tâlhar periculos

Mandate de arestare prelungite pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța la bancomate, în încercarea de a-i lua toți banii