Tâlhărie în librărie

Librăriile din România au devenit niște spații ale jafului la drumul mare. Din prețul unei cărți, circa jumătate le rămâne lor. Atât le este comisionul – 50 la sută -, uneori chiar mai ridicat decât atât. Și asta în condițiile în care librăriile nu-și asumă nici un risc financiar, nesuportând nimic din costurile de editare: redactare, tipografie, hârtie, copy-right etc. Dacă opera respectivă nu se vinde, pe ei îi doare-n șpiț: o face retur și altele la rând!
Probabil că n-am avea nimic de comentat dacă din banii de comision librăriile ar și oferi niște avantaje editurii și, implicit, cumpărătorului. Dacă, de exemplu, ar plăti stocul cu banii peșin, iar apoi s-ar strădui să-l vândă. Dacă la intrarea în librărie cititorul potențial ar fi întâmpinat de un vânzător numai lapte și miere, care să-i recomande cu multă căldură o carte anume. Apoi să-i vorbească despre ea, eventual să i-o și împrumute acasă pentru 24 sau 48 de ore, cu invitația de a o achiziționa doar dacă o găsește pe gustul lui.
Dar, pentru ca un librar să poată vorbi despre o carte, ar trebui să știe ce conține. Adică să o fi citit. Ar mai fi necesar să știe și două-trei cuvinte despre autor… Pfui, prea complicat… Mai ales dacă ne gândim că această meserie este considerată de tineretul nostru – flămând de arginți – drept o simplă haltă, în care se poposește vremelnic, doar până ce se pune mâna pe un jobuleț mai bine plătit.
Sfatul meu este să evitați pe cât puteți jaful librăriilor, apelând la variantele existente pe net. Pe site-urile de pe net găsiți și prezentarea cărții dorite, și pe aceea a autorului… Cartea este mai ieftină – fiindcă cei care o vând nu-s atât de lacomi de comisioane uriașe – și ajunge foarte repede în mâinile dumneavoastră. De exemplu, o librărie-online cum este „Elefant” are puncte de desfacere în aproape toate orașele mari ale țării. Comanzi cartea, iar a doua zi o ridici.