Poliția anchetează un caz de tâlhărie asupra unei angajate a Poștei, prejudiciul fiind unul deloc de neglijat, de peste 15.000 de lei. Conform variantei victimei, atacul s-a petrecut în plină zi, la marginea drumului european 85, la ieșirea din Ițcani. Cu toate acestea nimeni nu a văzut nimic, iar victima nu a oferit nici cel mai mic detaliu când a venit vorba de semnalmentele atacatorilor. Sunt doar câteva dintre semnele de întrebare din anchetă, astfel că varianta unei înscenări este serios luată în calcul.
Marți după-amiază, la ora 15.30, poliția a fost sesizată, prin numărul de urgență 112, că o angajată a Oficiului Poștal din Ițcani, a fost tâlhărită. Fapta se petrecuse cu o oră mai devreme, de aici apărând și primul semn de întrebare: de ce a sesizat victima atât de târziu poliția.
Poștărița,Cătălina Hrițcu, în vârstă de 41 de ani, din municipiul Suceava, a relatat poliției cum, în timp ce se deplasa pe marginea șoselei, imediat după indicatorul de ieșire din Suceava, o mașină s-a oprit lângă ea, din interior coborând doi indivizi care au atacat-o. Femeia a povestit cum unul dintre indivizi i-ar fi pus cuțitul la gât, i-ar fi smuls geanta în care se aflau banii (15.069 de lei), i-ar fi distrus telefonul pentru a nu putea contacta pe nimeni, după care ambii s-ar fi urcat în mașină și ar fi dispărut, plecând în direcția Pătrăuți. Femeia justifică anunțarea întârziată a poliției tocmai prin faptul că atacatorii i-ar fi distrus telefonul mobil.
Numeroasele semne de întrebare din acest caz
Polițiștii au demarat imediat o anchetă, primul lucru pe care l-au făcut fiind să caute martori ai atacului, în condițiile în care tâlhăria s-ar fi petrecut la marginea unei șosele atât de circulate. Nimeni însă nu a văzut nimic suspect. În privința victimei, aceasta s-a arătat foarte confuză în declarații și a susținut că nu a reținut nici un detaliu despre fizionomia autorilor, deși, a precizat tot ea, aceștia nu aveau fețele acoperite. De asemenea, victima nu a putut preciza nici marca și nici numărul de înmatriculare al mașinii atacatorilor.
Surse apropiate anchetei au precizat că femeia are de achitat mai multe datorii, fapt care adâncește și mai mult varianta unei înscenări. De asemenea, poliția verifică și aspectul legat de locația în care se afla aceasta, după ieșirea din Suceava și la o oră la care nu ar fi trebuit să aibă o sumă de bani atât de mare la ea. Referitor la locul în care se afla, angajata Poștei a adus ca argument faptul că există după ieșirea din Suceava o societate la care avea de dus o corespondență, fapt confirmat de conducerea Poștei.
Totuși, o concluzie clară asupra acestui caz nu se poate trage încă, poliția demarând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.
Cei 15.069 de lei reprezintă bani pentru mai multe tipuri de plăți către beneficiari ai serviciilor Poștei, În acest sens, conducerea Oficiului Județean Rețea Poștală Suceava a anunțat că beneficiarii nu vor fi afectați, suma deocamdată pierdută urmând a fi acoperită imediat.