Patru la leu

Tâlhari la „grămăjoară”, în Piața Mică

Patru minori cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani sunt cercetați de Poliție, după ce au tâlhărit un bărbat în piața agroalimentară din cartierul „George Enescu” (Piața Mică), din municipiul Suceava. Cei patru minori (D.V., 15 ani, din localitate, S.C., 13 ani, și B.R., 16 ani, ambii din comuna Șcheia, precum și C.O., 12 ani, din orașul Gura Humorului), au fost prinși duminică seară, în jurul orei 22:00, de polițiști de la Ordine Publică și o patrulă a Poliției Comunitare. Cu puțin timp înainte de a ajunge pe mâna oamenilor legii, cei patru minori au tâlhărit, în zona „Pieței Mici”, un bărbat din comuna Moara. Victima, Florin B., în vârstă de 35 de ani, a fost atacată de cei patru adolescenți, care, prin violență, i-au luat o pereche de ochelari de soare și suma de 20 de lei. „Minorii sunt cercetați în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Cei doi polițiști răniți în misiune în Suceava nu au rămas internați, scăpând cu leziuni ușoare, la fel și al treilea rănit

Adolescent „șofer” din Vatra Dornei, cel mai probabil băut, urmărit în plină noapte pe străzile din Rădăuți

2 ani de pușcărie pentru un tânăr care a comis un jaf la o sală de jocuri, cu cagulă pe față și cu un cuțit de dimensiuni mari