Tâlhar urmărit general, prins de polițiști



arestare
arestare

Un tânăr de 20 de ani, V. Gheorghiță, din comuna Drăgoiești, urmărit general pentru tâlhărie, a fost prins ieri de polițiști, în comuna Șcheia.
Pe numele lui V. Gheorgiță a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii, din 18.02.2013, fiind condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 2 luni cu închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Pe când avea 18 ani, în luna noiembrie 2010, împreună cu alți trei tineri, au tâlhărit un bărbat cu dizabilități psihice, N. Leonardo, de 42 de ani.
Cei patru tineri infractori B. I., B. M., ambii din comuna Scheia, Z. Andrei și V. Ghiorghiță, ultimii doi din comuna Dragoiești, au declarat în 2010, că, după ce au văzut bărbatul și au realizat că este bolnav psihic, i-au cerut câte o țigară. După aceasta, B. M. si cu V. Gheorghiță l-au imobilizat ținându-l de mâini, iar ceilalți doi l-au căutat prin buzunare, de unde i-au luat suma de 260 lei, restul pachetului de țigări și cheile de la apartament.
V.Gheorghiță a fost introdus în arestul IPJ Suceava.