Tâlhar prins de polițiști după ce a atacat pe o stradă din Suceava

Arestul IPJ Suceava
Arestul IPJ Suceava

O faptă gravă de furt cu violență a fost comisă pe Aleea Saturn din cartierul George Enescu din municipiul Suceava, victimă fiind un tânăr care a fost atacat pe stradă.
Fapta este de duminică, 10 iulie, iar între timp judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale Suceava au reușit să dea de autor.
Tâlhăria a fost comisă în miezul zilei, undeva între orele 14.30 și 15.00.
Tânărul victimă a infracțiunii de tâlhărie a relatat că se deplasa pe Aleea Saturn, iar la un moment dat un necunoscut l-a agresat fizic și i-a smuls portofelul în care avea suma de 500 de lei, actul de identitate, un abonament TPL și alte bunuri.
În urma activităților investigative și de cercetare, polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Suceava au stabilit că fapta a fost comisă de Mihai Cherariu, în vârstă de 36 de ani, din Drăgoiești.
Suspectul a fost prins și pus sub acuzare pentru tâlhărie calificată și reținut imediat în arest, în cursul zilei de joi, 14 iulie.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Recomandări

2 ani de pușcărie pentru un tânăr care a comis un jaf la o sală de jocuri, cu cagulă pe față și cu un cuțit de dimensiuni mari

Doi frați care au tâlhărit o suceveancă de o sumă importantă, condamnați cu suspendare după trei luni de arest preventiv

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști