Gheorghe Bîrgăoan și-a făcut din meșteșugul practicat cu îndemânare și pasiune o profesie.
Un autodidact, care n-a trecut prin școli vocaționale și care-a-nvățat să picteze și să sculpteze străduindu-se singur, le predă astăzi copiilor de la Centrul de plasament „Mihail și Gavril” din orașul Solca tainele exprimării prin desen și culoare și meșteșugul utilizării dălții în căutarea modelelor și formelor ascunse în fibra lemnului.
Un căjvănean ambițios și îndemânatic
Căjvăneanul cu brațe vânjoase, care s-a împământenit în orașul Solca, povestește că, în copilărie, mergea la un unchi de-al său care picta prapuri bisericești și-și spunea, privind la chipurile de sfinți care răsăreau pe pânză, treptat, de sub pensulă, c-ar putea face și el asemenea lucruri.
Și a făcut, pentru că, prin clasa a X-a, uncheșul, văzându-l că se-nvârte prin jurul lui, i-a cerut să-l ajute ca să termine mai repede câțiva prapuri.
Băiatul nu s-a dat în lături, era ambițios și îndemânatec, a dat și el cu pensula, a văzut că merge, că mâna capătă siguranță, că ochiul nu-l înșală atunci când combină culorile…
Și azi așa, mâine așa, a simțit că-i place ceea ce face și că ce iese din mâna lui place și altora.
De la lucrări de dimensiuni mici, la catapetesme de biserici
Învățarea și practicarea mai întâi a desenului și a picturii i-a oferit, așa cum spune el, un avantaj deosebit în dobândirea abilităților pentru sculptură.
A început cu lucrări de dimensiuni mici, și-a exersat mâna și a ajuns să lucreze piese mari, basoreliefuri decorative, mobilier casnic și catapetesme de biserici.
A luat lucrurile în serios și s-a dedicat total acestei îndeletniciri. Și-a procurat scule și utilaje de tâmplărie și și-a dotat propriul atelier cu tot ceea ce-i trebuie. Își procură lemnul de diverse esențe pe care-l stivuiește să se usuce, îl debitează, îl prelucrează, realizează singur lucrările de tâmplărie și le înnobilează cu ornamente sculptate.
Și-a făcut singur mobilierul din sufragerie
De la icoane de dimensiuni reduse sau generoase, la casete sau rame de oglinzi meșteșugit traforate și sculptate decorativ, până la plachete ornamentale pentru trofee de vânătoare, Gheorghe Bîrgăoan este în măsură să realizeze din lemn orice fel de lucrare.
Mobilierul din propria sufragerie și l-a făcut singur. Piesele (canapea comodă, masă cu scaune…) din lemn de paltin, sunt bogat și meșteșugit ornamentate cu modele sculptate și lăcuite cu grijă.
Mai are încă de lucru, pentru că niciodată nu are timp suficient pentru ceea ce face pentru el. Are numeroase comenzi pe care trebuie să le onoreze și în atelierul său există în permanență ceva în lucru.
Își învață fiul să-i calce pe urme
Când l-am vizitat, pentru că gerul iernii îl determinase să se retragă din atelierul adăpostit sub un acoperiș în spatele casei, lucra la căldură, lângă soba de teracotă, la o ploscă din lemn de tei, cu laterale sculptate din lemn de nuc. Nu lucra singur, ci împreună cu fiul său, elev în clasa a XI-a la Grupul Școlar „Tomșa Vodă” din orașul Solca, pe care-l învață cum să-i calce pe urme.
Mi-a povestit despre cele câteva catapetesme pe care le-a făcut (una dintre ele la Mănăstirea Rafaila, din Negrești-Vaslui), dar și despre copiii cu care lucrează la Centrul de plasament „Mihail și Gavril”, copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, între care sunt și câțiva băieți talentați, care-au fost premiați pentru lucrările realizate sub îndrumarea lui.
Meșterul lemnului
Am văzut în casa lui Gheorghe Bîrgăoan câteva din cele mai semnificative mostre ale talentului și îndemânării sale în sculptatul lemnului.
Icoane cu dimensiuni generoase (Sânta Fecioară Maria, Sf. Gheorghe ucigând balaurul), un portret al lui Ștefan Tomșa, o frumoasă scenă de iarnă cu o sanie trasă de cai (care ar putea oricând să devină emblema orașului Solca, dacă acesta și-ar recăpăta statutul de stațiune turistică), scene mitologice și istorice.
Lucrări realizate de un meșter al lemnului cu talent, pasiune și meșteșug.
„Boncănitul cerbilor”
Gheorghe Bîrgăoan mi-a povestit despre una din plăcerile lui, plăcere pe care o împarte cu câțiva prieteni, aceea de a se retrage câteva zile în pădure, la vreme de toamnă (în intervalul 15 septembrie – 15 octombrie), atunci când are loc „boncănitul (boncăluitul) cerbilor”.
Își fac pentru câteva zile (mergând până la locul ales pe „Cărarea Grafului”) o tabără în pădure, undeva între Solca și Sucevița (cândva acolo era o cabană pe care mi-a arătat-o sculptată într-o lucrare decorativă) și, provocând cerbii prin sunet de corn, ascultă răgetele și sunetele seci produse, când cerbii se înfruntă, de ciocnitul puternic al coarnelor. Acolo, în munte, Gheorghe Bîrgăoan a cioplit în stâncă un cap de Christ.
