În mai multe rânduri, Traian Băsescu s-a plâns că noi, jurnaliștii independenți de Cotroceni (câți am mai rămas), căutăm tâlcuri care nu există vorbelor sale sincere.
Inutil să mai precizăm că suspiciunea față de ceea ce se vede rămâne principalul instrument de lucru al jurnalistului cu adevărat independent.
Și printre ceea ce se vede se numără și vorbele publice ale politicianului.
Traian Băsescu e un politician. Și nu unul dintre cei de grădiniță. Avem astfel nu numai dreptul, dar și datoria de a căuta ce se ascunde dincolo de vorbele sale.
Un exemplu.
Domnia sa i-a declarat Gabrielei Firea, în interviul de pe Antena 3 c-a fost împotriva desemnării lui Răzvan Ungureanu drept Comisar din partea României, pentru că nu se schimbă un șef al diplomației la jumătate de mandat.
Îi putem acorda președintelui prezumția de sinceritate?
Evident, nu.
Fie și din următoarele motive:
a) Dacă ne gândim la relațiile externe ale României, ministrul Apărării e la fel de important ca și cel de Externe. Și cu toate acestea, Theodor Atanasiu a fost schimbat de curând.
Și nu dintr-un motiv ținând de interesul național cum e cel de a avea la Bruxelles o personalitate, ci dintr-o simplă hachiță a lui Traian Băsescu.
b) Politica externă a României a făcut-o până acum președintele. Punând în cumpănă importanța pe care a avut-o rezolvarea crizei iscate de eșecul Varujan Vosganian, n-ar fi fost cine știe ce pierdere plecarea lui Răzvan Ungureanu la Bruxelles.
Ce motive reale au stat, atunci, la rădăcina respingerii de către președinte a opțiunii pentru Răzvan Ungureanu?
Cel ținând de bătălia dintre Palate:
a) Numirea unei personalități precum ministrul de Externe ar fi micșorat în opinia publică impactul negativ al eșecului Vosganian, pus de președinte exclusiv pe seama lui Călin Popescu Tăriceanu.
b) Postul ar fi devenit liber pentru ca PNL să-și plaseze un om cu adevărat de-al său și care să-i ridice lui Traian Băsescu mult mai mari probleme decât Răzvan Ungureanu.
Spre deosebire de toate celelalte domenii ale scenei politice interne, cel al Externelor a fost practic acoperit total de către președinte. Figura ștearsă a lui Răzvan Ungureanu, ca și trecerea sa de partea Cotrocenilor, au făcut să nu putem vorbi de o politică externă a guvernului Tăriceanu. O veritabilă premieră în istoria postdecembristă, marcată de miniștri de Externe proeminenți, impunând în spațiul public o politică externă a guvernului în principal și a președintelui doar în secundar.
Și dacă Varujan Vosganian ar fi fost numit ministru de Externe, ceea ce se zvonea prin târg, atunci, mai mult ca sigur nu numai că premierul s-ar fi salvat cât de cât, dar mai mult, s-ar fi creat premisele unei contraofensive PNL împotriva lui Traian Băsescu.
Se pare însă că președintele a intuit mișcarea și a luat măsuri pentru a contracara manevra. Din acest punct de vedere, dezvăluirea privind trecutul de agent DIE al senatorului liberal s-ar înscrie printre aceste măsuri.
Astfel că noi vom continua să dibuim ceea ce e dincolo de ceea ce se vede și se aude în cazul președintelui.
