Trupa Take That sărbătorește o dublă reușită, după ce s-a situat pe primul loc în topurile de vânzări de albume și în cele de single-uri din Marea Britanie, pentru prima dată în istoria sa, informează itv.com.
Albumul „Beautiful World” s-a situat pe primul loc în topurile de gen din Marea Britanie, în timp ce „Patience”, primul single al trupei Take That înregistrat după o pauză de zece ani a ajuns pe prima poziție în clasamentul muzical oficial.
Dublul succes marchează o reîntoarcere remarcabilă pe scena muzicală a patru dintre cei cinci foști membri ai trupei Take That care s-au reunit în urmă cu un an și care de atunci au susținut o serie de concerte cu casa închisă în Marea Britanie.
„Este uimitor. Nu mi-am imaginat că acest lucru s-ar putea întâmpla vreodată. Dacă mi-ai fi spus în urmă cu 14 luni că vom avea un album și un hit pe primul loc, nu aș fi crezut. Este ca un basm”, a declarat Gary Barlow, unul dintre membrii trupei.
Ultima dată când trupa Take That s-a situat pe primul loc în topurile de vânzări de albume a fost în urmă cu 11 ani, cu „Nobody Else”.
Este foarte posibil ca albumul „Beautiful World” să se situeze pe primul loc și în topurile de gen din Germania, Franța, Suedia, Italia și Olanda.
Datorită imensului succes din prezent, membrii Take That, Gary Barlow, Howard Donald, Jason Orange și Mark Owen, au decis să organizeze un turneu european, anul viitor.
Take That a fost trupa de băieți cu cel mai mare succes în anii ’90. Formația a avut opt single-uri care au ajuns pe prima poziție a topurilor din Marea Britanie și a vândut peste 25 de milioane de albume în lumea întreagă. Trupa s-a destrămat după ce Robbie Williams a ales cariera solo.
Printre cele mai de succes piese Take That se numără „Pray”, „Relight My Fire”, „Babe”, „Back For Good”, „Could It Be Magic”, „Everything Changes” și „Sure”.
