La Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc luni, 11 octombrie, spectacolul de teatru „Take, Ianke și Cadîr” de Victor Ion Popa, cu actori ai
teatrelor din București. În distribuție: Ioan Gyuri Pascu, Nicolae Urs, Doru Ana, Mircea Rusu, Maria Junghietu, Ioana Calotă, Ioana Ancea, Andrei Roșu. Regia spectacolului este semnată de Doru Ana, scenografia – Imelda Manu-Jipa, ilustrația muzicală – Patricia Prundea. Biletele costă 40 sau 50 de lei și se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava (intrare B, etaj 1). Informații și rezervări la tel. 0230 523718; 0330 401807.