Vom mărturisi numai păcatele pe care le-am făcut de la ultima spovedanie, precum și pe cele pe care nu le-am spus la alte spovedanii, din uitare, rușine sau neîncredere. Dacă vom ascunde ceva cu bună-știință, nu se iartă nici păcatele mărturisite. Mărturisirea completă înseamnă, de fapt, să nu ascundem ceva grav, cu bună-știință;
Nu vom mărturisi păcatele pe care le-am spus la alte spovedanii, dacă nu le-am repetat. Prin aceasta, dovedim încredere în Taina Spovedaniei și în preot ’ca iconom al tainelor lui Dumnezeu’ (I Co. 4, 1);
Unii creștini au obiceiul să vină cu o foaie (sau mai multe) pe care și-au scris păcatele. Procedeul este bun, dar nu este obligatoriu. Este bun pentru că ne ajută să nu uităm ceva, din cauza emoțiilor sau a oboselii. Pe foaie vom nota însă numai strictul necesar (păcatele mai mari), nu toate mărunțișurile pe care le recomandă unele îndrumare pentru spovedanie, tipărite fără acordul oficial al Bisericii. Așa-numita ’spovedanie după pravilă’, potrivit căreia trebuie să înșirăm liste întregi de păcate, nu este conformă cu practica ortodoxă. Spovedania înseamnă dialog cu preotul, nu citirea unui inventar interminabil de păcate, pierzându-ne în amănunte și riscând să uităm esențialul;
Dorind să fim cât mai conciși, nu vom renunța totuși să-i adresăm preotului anumite întrebări, dacă ne frământă ceva. Câteva secunde în plus nu cauzează nimănui. Dimpotrivă, ne ajută să plecăm împăcați sufletește. Astfel, îl vom întreba cel puțin dacă avem voie să ne împărtășim (în cazul în care preotul, din cauza oboselii, uită să ne spună);
După spovedanie, dacă am primit dezlegare să ne împărtășim, vom face acasă rugăciunile (canonul) Sfintei Împărtășanii. De aceea, ne vom spovedi, de obicei, cu cel puțin o zi înainte de a ne împărtăși, pentru a împlini acest canon de rugăciune (și alte canoane pe care le va rândui duhovnicul.
Asocierea cea mai potrivită este cu Taina Sfântului Botez. După cum prin baia Botezului se iartă toate păcatele (cel „strămoșesc” la copii, plus toate celelalte la catehumenii adulți), tot așa și prin Spovedanie (numită și „al doilea Botez”) – dacă este completă și însoțită de căință, împlinirea canonului etc., se dobândește curăție de ’nou-născut’, totodată vrednicia necesară pentru a primi Sfânta Împărtășanie.
Toți trebuie să ne spovedim, chiar dacă ni se pare că nu am greșit cu nimic. Așa ne învață Sfântul Ioan Evanghelistul: ’Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea’ (I In. 1, 8-9).
Suntem întrebați adesea: ’Cum este bine să ne spovedim: mai des sau mai rar?’ Răspunsul formulat de Învățătura de Credință Ortodoxă ni se pare deosebit de lămuritor și realist, motiv pentru care îl redăm aici: ’Spovedania nu este legată de termene sau soroace anumite din cursul anului. Fiecare poate alerga la duhovnic ori de câte ori și oricând simte nevoia de a-și ușura sufletul de povara păcatelor, sau de a primi mângâierea Harului și nădejdea iertării. Cu cât ne spovedim mai des, cu atât mai bine. De obicei, însă, spovedania este legată de posturi. De aceea, Porunca a patra a Bisericii ne învață să ne mărturisim de patru ori pe an, adică în cele patru posturi…’.
(Cateheză publicată în Ziarul Lumina)
