Taina smerită a Maslului

Sfântul Maslu este, fără îndoială, cea mai „smerită” dintre toate cele șapte Taine. O considerăm smerită, deoarece la ea participă de obicei doar credincioșii care cunosc ceva mai detaliat viața duhovnicească a Bisericii, dar și pentru că teologii s-au dovedit destul de puțin preocupați de o interpretare amănunțită a ritualului ei.
Cu alte cuvinte, Taina Sfântului Maslu este adesea ignorată sau considerată ca fiind semnificativă doar pentru persoanele în vârstă sau cele bolnave. Vom încerca să schimbăm această optică eronată prin mai multe analize care să demonstreze de ce Taina Sfântului Maslu merită cu adevărat un loc de frunte în viața creștinului și nu doar unul secundar.
De ce este importantă Taina Maslului pentru laici?
Credincioșii Bisericii sunt, de regulă, preocupați să afle cât mai multe despre slujbele liturgice. Acestea constituie forma principală de contact cu Dumnezeu în Ortodoxie. Biserica Ortodoxă nu promovează nici o religie a cărții și nici una pur abstractă. De aceea, prima impresie cu impact enorm asupra unui necunoscător al Ortodoxiei este generată de participarea la minunatele slujbe liturgice care alcătuiesc într-o proporție covârșitoare ceea ce un creștin consideră a fi modul cel mai intens de comunicare cu Dumnezeu în afara rugăciunii personale. Însă, la o analiză mai atentă a vieții creștinilor din zilele noastre, constatăm că prezența lor la slujbele liturgice se reduce de regulă la Sfânta Liturghie și, atunci când împrejurările o cer, fie la cununia unor prieteni apropiați sau a rudelor, fie la botezarea copiilor acestora. Taina Maslului este, adesea, ignorată sau considerată ca fiind o slujbă adresată exclusiv celor bolnavi sau celor bătrâni. Desigur, o incursiune în istoria scripturistică și liturgică a Tainei Maslului dovedește că aceasta este o părere eronată. Este adevărat că scopul principal al Tainei Maslului pare să constea în vindecarea trupului, așa cum afirmă spre exemplu Paul Evdokimov (Ortodoxia, trad. arhiereu Irineu Ioan Popa, EIBMBOR, București, 1996, p. 325), dar nu trebuie să uităm că ea se adresează în egală măsură și sufletului, curățind păcatele pe care le-am uitat și ajutând la distrugerea rădăcinilor patimilor care au invadat inimile noastre (așa cum afirmă spre exemplu părintele Dumitru Stăniloae în Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, București, 2003, pp. 213-214). Din nefericire, aspectul din urmă este cunoscut de foarte puțini creștini și el merită detaliat și aprofundat cu fiecare ocazie. De aceea, îi îndemnăm pe această cale pe cei care consideră că nu au nevoie de Taina Sfântului Maslu să se gândească la propria viață duhovnicească. O gândire cu adevărat profundă ne va spune că nu am ajuns la desăvârșire, iar Taina Maslului, unde se adună persoanele bolnave și bătrâne, ne poate arăta, de asemenea, cât de mult au alte persoane nevoie de ajutorul nostru. Taina Maslului ne pune în legătură cu mădularele bolnave ale Bisericii, care au multă nevoie de un sprijin din partea comunității. Așadar, trebuie să încercăm să privim cu alți ochi această Taină pe care mulți creștini, din păcate, o ignoră aproape întotdeauna.
De ce este importantă Taina Maslului pentru teologi?
Dacă pe tema Tainelor Botezului, Euharistiei sau Pocăinței există nenumărate studii, articole, prezentări și cărți voluminoase, nu același lucru se poate spune și despre Taina Sfântului Maslu. Este șocant să observi cât de ignorată poate fi din punct de vedere teologic această Taină atât de importantă. De regulă, atunci când un teolog dorește să scrie câteva aspecte despre toate cele șapte Sfinte Taine, Taina Maslului este pusă la urmă și, de regulă, are cele mai puține pagini dedicate. Această situație se menține în toate țările ortodoxe și rămâne la fel și în Apus, unde studiile de interes pe această temă sunt adesea pline de concluzii forțate, fiind influențate de dezvoltarea diferită a Tainei în zona respectivă. Sfinții Părinți au scris totuși despre această Taină, chiar dacă nu i s-a dedicat niciodată un tratat cuprinzător. Doar din punct de vedere liturgic se poate spune că Taina Maslului a beneficiat de un tratament mai conform cu importanța ei. Practica liturgică a Bisericii a confirmat semnificația ei pentru viața creștinilor. Din punctul de vedere al unui teolog însă, este clar că lucrurile au nevoie de o schimbare profundă. Este nevoie de mai multe analize teologice, de mai multă importanță acordată acestei Taine, nu pentru că ar fi un subiect „original”, o „mină de aur” sau o cale sigură de publicare și obținere a unui succes comercial. Este nevoie în primul rând de o aplecare duhovnicească și o sesizare cu multă delicatețe a impactului Tainei în viața Bisericii. Trebuie să descoperim și să punem în valoare răspunsuri la întrebări legate de dezvoltarea istorică a Tainei Maslului, semnificația ei pentru Sfinții Părinți și viața liturgică a creștinilor sau importanța ei pentru activitatea pastorală a preotului ortodox. Deoarece aceste întrebări nu au cum să capete un răspuns doar prin intermediul activității predicatoriale a preotului, rolul teologilor rămâne imperios și, în momentul de față, există deja câteva semne pozitive în acest sens, al căror rod sperăm să fie cât mai bogat și să cuprindă de asemenea și câteva soluții în vederea unei cunoașteri mai ample a Tainei și de către credincioșii simpli prin evitarea unui limbaj teologic stufos și hiperspecializat.
De ce este importantă Taina Maslului pentru misiunea pastorală a preotului?
La această întrebare preferăm să lăsăm un preot să răspundă. Într-un studiu publicat în anul 1989, părintele Vasile Răducă afirma următoarele: „Semnul dragostei din partea comunității ecleziale vine să confirme și raporturile bolnavului cu semenii. Știut fiind că multe dintre suferințele fizice se datorează stărilor conflictuale și tensiunii sufletești, lipsei de relații normale cu semenii, nu de puține ori creștinul bolnav este posibil să fie chinuit de gândul că boala lui se datorează realmente păcatelor lui față de semeni, iar co-participarea acestora la suferința bolnavului vine să confirme că, din partea semenilor, acesta se bucură de dragoste, înțelegere și rugăciune la Dumnezeu, ca Dumnezeu să dispună modul în care fratele lor să fie izbăvit de suferință. (…) Prezența mai multor preoți, cu darurile și personalitatea lor, la casa sau la căpătâiul bolnavului, vine să sporească atmosfera de rugăciune care se creează la căpătâiul bolnavului, afirmând caracterul profund eclezial al acestei Sfinte Taine” („Taina Sfântului Maslu în viața creștinului”, în: BOR, nr. 7-10, 1989, pp. 183-184). Într-o asemenea atmosferă de rugăciune pentru persoana bolnavă, preotul are ocazia, poate unică, de a discuta într-un cadru solemn cu bolnavul și a-i deschide acestuia mintea și inima în vederea primirii lui Hristos. Uneori, se poate dovedi ultima șansă pentru a face acest lucru. Alteori, va fi doar începutul unei vieți creștine reînnoite prin vindecarea miraculoasă și regenerarea sufletească. Însă, pentru a face acest lucru, preotul trebuie să fie pregătit el însuși să primească în inima sa suferința persoanei. Oare ce putem face mai mult atunci când un mădular al Bisericii suferă, decât să suferim și noi alături de el? Vom încerca și noi, prin materialele pe care le publicăm aici, să suferim alături de cei care suferă și să sprijinim, cu puținul pe care îl avem, misiunea pastorală a Bisericii. În definitiv, nu doar rugăciunea preotului, ci și cea a comunității, lucrează spre vindecarea persoanei bolnave…
(Sursa: Ziarul Lumina)