Taina Sfântului Maslu

Taina Sfântului Maslu a fost prefigurată încă din Vechiul Testament; iar Mântuitorul – „doctorul trupurilor și al sufletelor noastre” – a instituit-o ca pe un mijloc de însănătoșire prin împărtășirea harului Sfântului Duh, în mod special a „darului vindecării” (I Corinteni 12, 9), atunci când a trimis pe Sfinții Săi Apostoli ca, în numele Lui, să izgonească pe demoni, iar pe cei bolnavi să-i facă sănătoși prin punerea mâinilor (Marcu 16, 17-18).
Sfinții Apostoli – potrivit poruncii Învățătorului lor – au practicat Taina Sfântului Maslu, sigur, nu după rânduiala de azi a Bisericii, încă de la prima lor ieșire la propovăduire, chiar înainte de Pogorârea Duhului Sfânt, cum ne relatează Sfântul Evanghelist Marcu: „Și scoteau mulți demoni și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau” (Marcu 6, 13).
După Pogorârea Sfântului Duh, practica a fost cunoscută ca având un rol deosebit, numărându-se între Tainele Bisericii.
Sfântul Apostol Iacov, constatând rostul benefic al acestei lucrări încredințate lor de Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care a instituit-o prin diferite vindecări, scria: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica; și de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15).
Se știe că din părinți vicioși se pot naște copii cu multiple malformații; în acest sens Domnul Dumnezeu a spus: „Până la al șaptelea neam voi pedepsi fărădelegea”; din această mărturie dată de Dumnezeu lui Moise (Leviticul 26, 31) înțelegem că nu numai din punct de vedere genetic se pot moșteni unele maladii, ci și din cauze spirituale, după cuvântul care zice: „Părinții mănâncă aguridă și copiilor li se strepezesc dinții” (Ieremia 31, 29). Întrebarea care derivă din această apoftegmă este: Oare Dumnezeu pedepsește pe copii pentru păcatele părinților? Mi se pare o întrebare de bun simț la care ne răspunde Moise, care zice: „Părinții să nu fie pedepsiți cu moartea pentru vina copiilor și nici copiii să nu fie pedepsiți cu moartea pentru vina părinților; ci fiecare să fie pedepsit cu moartea pentru păcatul său” (Deuteronomul 24, 16). Și, atunci, ce o fi vrut Dumnezeu să spună în versetele de mai sus?! Probabil că Dumnezeu s-a referit la faptul că, în unele familii degradate spiritual, rădăcinile păcatului sunt atât de adâncite, încât este nevoie să treacă mai multe generații și chiar de o intervenție divină categorică pentru a fi stârpite. Copiii, din fericire, primesc drept moștenire și cele bune dar, din păcate, și cele rele, încât uneori boala nu este numai un rezultat al păcatelor personale nemărturisite, ci și un efect al păcatelor generațiilor anterioare, în special ale părinților. Însă, această moștenire negativă a unei persoane, mai ales când și aceasta face demersuri spirituale în acest sens, pălește înaintea iubirii și harului lui Dumnezeu, care „pe cele cu lipsă le împlinește”.
Efectul imediat al Tainei Sfântului Maslu este întărirea credinței
Revenind, materia sfințită folosită la Sfântul Maslu este untdelemnul, căruia i se adaugă și făina (Marcu 7, 22-25). Uneori, Mântuitorul Iisus Hristos Însuși a folosit diferite materii – fără materie omul nu se poate mântui – și anumite locuri pentru vindecarea celor bolnavi (Ioan 9, 6-8; 5, 2-6). Desigur, în cele mai multe cazuri, îi vindeca prin atingerea cu mâna de trupul și de rănile celor ce veneau la El cu credință. Așa a vindecat pe soacra lui Petru (Matei 8, 14-15). Iar când veneau la El bolnavi mulți, Iisus Hristos doar cât își punea mâinile pe fiecare dintre ei și se făceau sănătoși (Luca 4, 40).
Efectul imediat al Tainei Sfântului Maslu este întărirea credinței celui deznădăjduit, printr-o pocăință sinceră, primirea harului întăritor și al iertării păcatelor pe care bolnavul în timpul vieții ar fi uitat să le mărturisească, precum și certitudinea milostivirii Mântuitorului Iisus Hristos la Judecata particulară.
În calitatea sa de „templu al Sfântului Duh” (I Corinteni 6, 19), trupul omului botezat are capacitatea de a fi vindecat și curățit prin materia văzută și sfințită – untdelemnul, precum și printr-o comuniune de sporite rugăciuni pentru sufletul celui bolnav. Desigur, nu întotdeauna cel bolnav se vindecă, dar, întotdeauna Sfântul Maslu, prin lucrarea harului divin, aduce bolnavului – și celor prezenți – mângâiere, ușurare, întărire în purtarea cu demnitate și fără de cârtire a suferinței, care nu întotdeauna este rezultatul păcatului personal. Știut este faptul că au fost și oameni sfinți care au murit din cauza unor suferințe incurabile. Aici este vorba, probabil, de răul spiritual al societății asupra persoanei, societate din care face parte integrantă.
În timpul Sfântului Maslu, bolnavul Îl simte pe Iisus Hristos, doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, plecându-se asupra patului său de suferință, precum L-a simțit odinioară slăbănogul din Capernaum, arătându-i celui bolnav aceleași dorințe de vindecare, izvorâte din mila Sa cea dumnezeiască. Atunci bolnavul primește în sufletul lui puteri neprețuite; crucea suferinței lui devine mai ușoară, pentru că sub ea S-a așezat Hristos – așa cum spunea Mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului.
Așadar, Taina Sfântului Maslu dă bolnavului care crede în Dumnezeu harul vindecării și puterea necesară ca să facă din suferință scară către Împărăția lui Dumnezeu; locul în care suferința nu va mai exista (Romani 8, 18).
(Sursa: Doxologia.ro)