Taina Preoției

Din momentul cinului sfințit al Preoției, numele bun al păstorului nu aparține numai lui, ci mai mult acelei misiuni cu care el este investit, având în vedere că din acel ceas el devine răspunzător înaintea poporului și în fața lui Dumnezeu.
Păstorul trebuie să aibă ca normă de conducere viața și faptele Mântuitorului, căci El este izvorul preoției veșnice și la El va afla preotul orice va căuta și va avea nevoie de lumină, îndrumare, mângâiere și putere.
Faptele și puterea preotului să se oglindească întocmai în faptele și puterea păstorilor, cum spune Sf. Apostol Pavel: Următori fiți nouă, precum și noi lui Hristos.
Purtarea păstorului stă înaintea turmei sale, ca și bolta azurie a cerului. Obiectul și scopul păstoriei sale constă în a conduce lumea la sfințenie și virtute. Cel mai garantat mijloc pentru atingerea acestui scop este exemplul propriu – drumul pildei, și numai el trebuie să cuprindă toți pașii păstorului.
Dar dacă viața exemplară a păstorului sufletesc poate să se producă în sânul vieții sociale, apoi faptele lui prihănite și pline de sminteli vor aduce mult rău, tulburând matca liniștită a vieții omenești.
Păstorul pios este lauda vie a virtuții, iar cel nelegiuit – apologia publică a viciilor. Primul corectează moravurile rele, iar cel din urmă le încurajează. Unul sfințește turma sa, iar celălalt o pervertește. Unul e slugă credincioasă a lui Hristos și ispravnic al Tainelor Lui, iar celălalt e reprezentant și semănător al ispitelor diavolicești (Cor. 4, 1). Unii ca aceștia s-au abătut cu totul de la misiunea lor și pe mulți îi vor slăbi în lege, cum spune proorocul: „Acest păstor va comite atâtea ucideri spirituale și pe credincioși îi va împinge la păcat” (Malahia 2, 8).
Către astfel de păstori-trădători sunt îndreptate, prin gura psalmistului David, aceste cuvinte de mustrare a Domnului: „Pentru ce tu ai urât învățătura și ai lepădat cuvintele mele înapoi? De vedeai furul, alergai cu el și cu cel desfrânat partea ta puneai. Gura ta a înmulțit răutate și limba ta a înmulțit vicleșuguri. Mustra-te-voi și voi pune înaintea feței tale păcatele tale” (Ps. 49, 17-18, 20-28).
Mântuitorul îl numește pe păstor viclean, căci el nu are grijă de oi. Când vede lupul venind, își lasă oile și fuge, și lupul venind, le răpește pe ele (In. 10, 12). Deci, cum va îndrăzni un asemenea păstor să predice pe catedra adevărului despre măreția virtuților creștine, când el nici nu cugetă la măreția lor?
Așadar, nevrednicia păstorului sufletesc, indiferența și amoralitatea lui zdruncină în credincioși tăria credinței în adevărurile sfinte ale creștinismului, subminează autoritatea preoțimii și, în special azi, oferă lumii o armă de defăimare a Bisericii și a slujitorilor ei. Pe când Apostolul Pavel spune: „Blândețea preotului să se facă știută tuturor oamenilor” (Fil. 4, 5).
Fiecare persoană sfințită cu darul preoției trebuie să-și manifeste modestia sufletului său în purtarea sa. Aceasta întotdeauna să fie curată, fără cusur, serioasă, sinceră, fără mândrie. În cuvintele predicii sale, preotul să facă lucrurile misiunii pastorale cu toată dragostea, ci nu forțat și lipsit de sinceritate. Cu purtarea sa virtuoasă, păstorul sufletelor îndeamnă lumea la traiul după pravilele Evanghelice și nu este subjugat nici pe o clipă de principiile nestatornice și înșelătoare ale vieții lumești. Desăvârșirea personală a preotului trebuie să fie bazată pe principiul: „Pentru ca să stăpânești pe alții, mai întâi, trebuie să te înveți a te conduce pe tine”.
Modestia, seriozitatea și demnitatea preotului adevărat încununează icoana slujbelor bisericești cu nedescrisă strălucire și întipărește în conștiința credincioșilor măreția, însemnătatea și înălțimea lor spirituală. Cu pilda lui, creștinii pioși se vor mângâia, iar cei clătinați în credință se vor întări. Cuvintele și faptele plăcute și curate ale preotului vor împrăștia simțurile îndobitocite, vor lumina mințile întunecate și dezorientate, vor încălzi inimile răcite ale oamenilor și îi vor determina la o viață curată și la o credință binelucrătoare.
Sf. Apostol Pavel se adresează lui Timotei: „Nu nesocoti darul ce este în tine, ce ți s-a dat după proorocire prin punerea mâinilor preoției. De aceasta să te îngrijești, în aceasta să stăruiești, ca propășirea ta să fie vădită pentru toți. Ia aminte la tine însuți și la învățătură; stăruiește în aceasta, căci, făcând aceasta, te vei mântui și pe tine, și pe cei ce te vor asculta” (I Tim. 4, 14-16).
Munca onestă și devotată a preoților este o lucrare fără de preț întru slava Bisericii dreptmăritoare, întru zădărnicirea activității numeroaselor secte, care s-au infiltrat în modul cel mai obraznic în societatea noastră și, în ultimă instanță, întru binele moral al acestei societăți.
(Prot. Mitr. Casian COȚAGA, parohul bisericii „Sf. Nicolai”, Dondușeni)