Taina iubirii

Lumea aceasta nu e vinovată, suntem vinovați noi că nu știm să iubim și nu știm s-o apreciem! Ce-am făcut noi pentru lumea asta, dacă este vorba să intrăm în amănuntele drumului mântuitor? Ce-am făcut noi pentru lumea aceasta – asta ni se cere!
O instituție, ca și un neam, trăiesc prin cei care țâșnesc, care stau pe cruce fără să cedeze. O iubire mare pentru Dumnezeu cere o permanentă jertfire. Niciodată nu vom trăi fără probleme și fără săbii îndreptate împotriva noastră! Nu vedeți învățătura creștină? „N-am venit să aduc pace pe pământ, ci sabie… Dușmanii omului sunt casnicii lui.” Dar toate acestea nu trebuie să descurajeze pe nimeni cu nimic. Chiar dacă omul este afectat de aceste nenorociri, asta nu înseamnă să renunțe. Nu! Dumnezeu știe de necazul tău, iar aceste suferințe te încearcă pentru a te putea defini, pentru a merita să fii încununat de Dumnezeu, căci El asta dorește.
Nu ne putem închipui un om mântuit fără merite. De unde vin aceste merite? Din lupta cu suferințele, iar lupta fără jertfă nu se poate! Crucea a mântuit neamul omenesc! Nu dreptatea lui Dumnezeu, nici minunile Sale, ci Crucea! Atunci când Iisus S-a răstignit, atunci a fost biruit satana. Mântuitorul triumfa pe Cruce, iar satana era învins. Deci, nici un creștin nu este scutit, sub nici un chip, de crucea sa, pentru că e dar de la Dumnezeu suferința, dragii mei! Nu este numaidecât o pedeapsă. Dar, chiar pedeapsă în sine, canonul înseamnă putința revenirii, a întoarcerii la bine.
Se constată că nu vine lumea la biserică. Dar nu trebuie să fie o preocupare în sine, să se facă atâta caz. Pentru că aceste lucruri slăbesc forța personală a fiecăruia, semănând confuzii. Din cauza greșelilor mulțimii, fiecare om ajunge să se scuze în sinea lui: „Ce, numai eu fac? Văd că toți fac!” Deci, cel mai bine este ca noi să ne rugăm pentru rezolvarea acestor lucruri pentru oamenii aceștia. Și chiar vă rog, să fie o mai mare dorință de iubire adevărată! Nu o iubire înregistrată și difuzată ca atare de oameni: „Auzi, domnule, că trebuie să iubim!” Nu! Trebuie să simți nevoia să iubești.
Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu știința lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuți sau să te folosești. Te folosești, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuți tu, în sensul de-al suporta. Este o mare greșeală atunci când certăm pe unul sau pe altul! Îl rabdă Dumnezeu și pe acela, și de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi și tu și să te încununezi!
Dacă se întâmplă să facem fapte bune, nu este bine să le facem numai din obligație, pentru că devenim cazoni. Să le facem dintr-o dragoste cu orice chip, și atâta cât putem. Pentru că Dumnezeu nu ne ține că suntem noi foarte vrednici. Ne ține că este foarte milostiv El, și de aici vine și toată mila noastră. (Părintele Arsenie Papacioc)