Tăierea moțului în stil japonez



Tăierea moțului în stil japonez
Tăierea moțului în stil japonez

Mitsubshi sărbătorește un an de la debutul oficial al sportivului model intitulat Colt Ralliart Version-R. După ce s-a impus autoritar în fața colegilor de breaslă la capitolul aptitudini personale, simpaticul vehicul mini trece la un nivel superior așa cum îi stă bine oricărui model menit să întruchipeze evoluția tehnologică și estetică. Este de la sine înțeles că japonezii celebrează un asemenea moment prin muncă, odată cu lansarea unei noi și speciale ediții botezate Colt Ralliart Version-R Recaro. Mașina se distinge după cum spune și titulatura, prin câteva dotări de top în echipare standard cum sunt scaunele Recaro pe care este imprimat logo-ul Version-R. La partea aerodinamică au fost efectuate mici modificări la fel și în habitaclu unde unele noi componente, în special planșa de bord, se îmbină armonios cu atmosferă deloc pașnică a mașinii. Propulsia este formată din motorul de 1.5L turbo cu patru cilindri și 154 CP. Pentru început Mitsubshi Colt Ralliart Version-R se va comercializa în Japonia și Australia urmând ca în toamnă să debarce și în Europa.