Să vezi și să nu crezi!

Taguri



Un studiu doct, doldora de cifre, grafice și trimiteri la subsol n-ar avea șansa să coloreze mai convingător ilustrata tinereții noastre decât înșiruirea de cuvinte aparent fără legătură între ele (unele, de mult uitate), capabilă să definească fizionomia, dar și soarta unei generații. Astfel de liste circulă pe internet. Dacă le-ar citi un elev ori un student de astăzi, pariez că n-ar pricepe nimic. Motiv pentru care avertizez că, în cele ce urmează, tableta de față este destinată exclusiv vârstnicilor. A căror tinerețe a inventariat cuvintele expirate, care, cu siguranță, au girul valabilității, fiindcă suntem cine suntem și suntem unde suntem (și) datorită acestei liste pe care fiecare a înțeles-o și a tratat-o diferit.
Ascultați tic-tacul verbului amintirilor: magnetofonul TESLA, „Timur și băieții lui”, Dialog la distanță, remaiem ciorapi, Carpați fără filtru, formularele mici, formularele mari, „Macarale râd în soare argintii”, Ciulei, Țiriac, Năstase, „tacâmuri”, zahăr și ulei pe cartelă, Tanța și Costel, Zizi Șerban, repartiție la țară, Toma Caragiu, sirop de 50 de bani, fuste din tergal, penare din lemn, țigări Mărășești, păr pe moațe, plute pe Bistrița, tocul cu peniță, galoși, portocala anuală adusă de Moș Gerilă, televiziunea alb-negru, cu două ore de emisie, creion chimic, pantofi cu talpă de crep, malagambiști, sugative pe birou, șoșoni, ciorapi de mătase cu dungă, Ion Dacian, căciuli rusești cu clape, fâș, cicoare, parfum bulgăresc, sifoane, cazanul de fiert rufe, moda dinților de aur, teracota fierbinte, statuia lui Lenin, cișmeaua de la colț, soba cu lemne, mătuși cu pălării, Celentano, defilarea de la 23 august, scrobeala de rufe, bocanci cu blacheuri, Alo, aici e Stroie /Și vă roagă să-i dați voie…, Schmoll pasta, coafura Alida Vali, nechezol, frații Petreuș, „Steaua fără nume”, „Floarea din grădină”, Popești-Leordeni, Bumbești-Livezeni, Salva-Vișeu, Avaramu, taxiurile Pobeda, ceasurile Pobeda, Aici Radio Europa Liberă, Rita Pavone, FGMA, autobuz Mao Tze Dun, laleleee… lalele, când la trap, când la galop, Dorina Drăghici, Maria Lătărețu, Sergiu Malagamba, la canal, la stuf, Calboreanu, Fory Etterle, miliția economică, Jean Marrais, „Scânteia pionierului”, Luigi Ionescu, Arta Florescu, țigări Naționale, minți ca o gazetă americană, penicilina uleioasă, Noel Bernard, Lica Gheorghiu, Simon Templar, pantofi Guban, tangoul de demult, trandafirii tăi, Deliah, telefoane cuplate, program de apă caldă, carpete cu Răpirea din serai, tovarășa dirigintă, aspiratorul Buran, Matrosov, Stahanov, Budionâi, Ceapaev, „Zboară cocorii”, „Fata cu părul cărunt”, „Alarmă în munți”, duba neagră, baia comunală, stambă, pânză „muncitorul”, săpunul Cheia, stația de radioficare, patefonul cu ac, fotbal cu nasturi, Ramona, Miluță Gheorghiu etc., etc., etc.
Dacă, peste o jumătate de veac, cineva ar alcătui un astfel de „inventar” definitoriu pentru anii cu pricina, se ivește o falie imensă. Probabil că înșiruirea ar arăta cam astfel: punctul de pensie, Becali, „Din dragoste”, Ponta președinte, Boc, salarii și pensii tăiate, Tornero, Cristoiu, Golden Blitz, Mari români, factura la gaze, dosariada, SRI, internetul, Guță, Mona Muscă, Copilul Minune, Dragnea, coada la medicamente, mita și iar mita, salam fără soia (și fără carne), Misa lui Bivolaru, România mare, NATO, „Surprize, surprize”, Uniunea Europeană, Marko Bela, Steaua, căpșunarii, C.T. Popescu, țigări LM, Haissam, bere Bürger, termopane, Băsescu, Patriciu, Năstase…
Dar iată și o listă „la zi” (răposatul 2019): anticipate, pensii nerușinate, alegeri europene, pensii, pensii, pensii, guvernul meu, „Las Fierbinți”, Viorica, Orban (București), Orban (Budapesta), Băsescu, Iohannis, nu-s bani, nu-s bani, nu-s bani, buget, prorogare, restructurări, Caracal, Dincă, Becali, Ciolacu, Hagi, autostrăzi, Halep, Cristina, SIIJ… Și cam atât.



Recomandări

Sucevenii care au nevoie de o suplimentare de venituri, invitați pe o platformă cu peste 1.000 de oferte pentru activități casnice

Sucevenii care au nevoie de o suplimentare de venituri, invitați pe o platformă cu peste 1.000 de oferte pentru activități casnice
Sucevenii care au nevoie de o suplimentare de venituri, invitați pe o platformă cu peste 1.000 de oferte pentru activități casnice