Tadici a anunțat lotul lărgit pentru Jocurile Olimpice



Selecționerule echipei naționale de handbal feminin a României, Gheorghe Tadici, a anunțat lotul lărgit de 18 jucătoare, dintre care 14 vor face deplasarea la Jocurile Olimpice de la Beijing, din luna august, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Unsprezece dintre handbaliste provin de la campioana României, Oltchim Râmnicu Vâlcea, două de la vicecampioana Rulmentul Brașov, trei de la Universitatea Jolidon Cluj, și câte una de la HCM Baia Mare și ETO Gyor.
Pe data de 29 iunie, la ora 17.00, la Sala Polivalentă Traian din râmnicu Vâlcea, se vor prezenta următoarele jucătoare: Huțupan-Dinu, Tolnai, Pâslaru (toate de la Oltchim) – portari, Ardean, Maier, Olteanu (Oltchim), Balint (HCM Baia Mare) – extreme, Stanca (Rulmentul), Bârsan (Jolidon), Ivan (Oltchim) – pivoți, Neagu (Rulmentul), Meiroșu, Beșe, Luca, Lecușanu (Oltchim), Amariei, Senocico (Jolidon), Brădeanu (ETO Gyor) – linia de 9 metri.
Din cele 18 handbaliste, vor urca în charterul care va pleca spre China doar 14. Adunarea Generală a Federației Române de Handbal a fixat ca obiectiv pentru „tricolore” clasarea pe una din primele trei poziții.