„Tăceri ferecate”, carte de poezie și nu numai, semnată de Martha Davidescu – Chirvase (Editura Mușatinii, Suceava, 2008), cu un cuvânt introductiv semnat de publicistul Mihai Burduja (care a fost și redactor de carte), volumul de debut al autoarei, este o carte ca o ușă care urmează a fi deschisă spre o incintă misterioasă, ca un zâmbet discret în spatele căruia se pot ascunde atât de multe.
Uneori este mai comod să ierți decât să lupți
Chiar dacă „Aorte de sticlă vibrând” / Pulsează veninul venit prea devreme”, originea axelor, între care își găsește coordonate punctul de vedere al autoarei, nu se revendică vreunei vârste.
Nu este tinerețea, pentru care totul este atât de posibil încât nu mai este necesară o demonstrație și devii convins că tot ce zboară este comestibil, și nu este nici bătrânețea, care își retrăiește trecutul pansându-l cu amnezică iertare.
Uneori este mai comod să ierți decât să lupți…și asta se cam învață cu vârsta.
Sinele, sancționat în tentativele de impunere a voinței, dacă nu devine violent, se retrage, încearcă să-și devină sieși suficient, acțiune care nu este lipsită de risc.
Floarea fericirii este ca gheața pe geam
În lumea în care „Stropii n-au învățat decât căderea”, atunci când apare întrebarea, cu nedumerire exprimată, „ cine mai are nevoie de lacrima mea”, se poate deveni aspru pedepsitor.
„Ce adâncă e prăpastia / Dintre un surâs și o lacrimă”, adevărat, cu un surâs începe și cu o lacrimă se termină.
Și doar căușul palmelor mai poate păstra forma trupului…Dar anotimpul purității este scurt, floarea fericirii este ca gheața de pe geam, căldura din interior o topește și ceea ce rămâne poate fi constatat doar „prin ecouri de cuvinte”.
Sentimentele sunt prezentate discret, se exprimă nu se exhibă, fără a păcătui prin redundanță și iubirea, deși prezentă, nu cade în extaz.
Un sâmbure de ateism
Răscolind printre tăcerile ferecate ale autoarei, descoperim câteva pagini de proză care propun ca eroul principal al piesei-viață să fie și regizorul acesteia și sesizăm totodată un sâmbure de ateism care germinează în pagină.
Nu este vorba despre un ateism demolator, ci de întrebări caracteristice arsenalului filozofiei, întrebări cărora – atât de liniștitoarea (pentru unii) religie – nu le poate toci acuitatea.
Până la urmă, nu se găsește răspunsul la întrebarea „De ce am fost creați?”…Nici nu cred că se poate, în timp, prea multe vorbe goale au diluat și viciat spațiul dintre întrebare și răspuns.
Dar, atâta timp cât există oameni care se întreabă și care nu se lasă copleșiți de ceea ce se primește din pseudo convingere și patima acceptării aservirii benevole, vor exista cărți precum cea de față.
Ioan Mugurel SASU
