Tăcerea – vorba deșartă, clevetirea

Nestatornicii și nepricepuții să nu ispitească pe cei înțelepți. Iar cel înțelept este bărbatul ce place lui Dumnezeu, care vorbește puține și pe cele de trebuință și plăcute lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)
Cînd afli pe unul gîlcevindu-se și luptîndu-se împotriva adevărului și a lucrului vădit, pune capăt gîlcevii, părăsind pe unul ca acela, fiindcă și-a împietrit cu totul mintea. Căci precum apa cea rea strică vinul, cu vrajba strică pe cei virtuoși cu viața și cu socotința. (Antonie cel Mare)
Nu spune mulțimii cuvinte despre evlavie și bună viețuire. Nu pentru pizmă zic, dar socotesc că vei fi luat în rîs de cei smintiți. Căci cel asemenea se bucură de cele asemenea. Iar astfel de cuvinte puțini auzitori găsesc. Mai bine este dar a nu grăi, decît ceea ce voiește Dumnezeu pentru mîntuirea oamenilor. (Antonie cel Mare)
Cuvîntul este sluga minții. Căci ce voiește mintea, aceea tîlcuiește cuvîntul. (Antonie cel Mare)
Prin trup omul este muritor. Dar prin minte și cuvînt nemuritor. Tăcînd înțelegi și după ce ai înțeles grăiești. Căci în tăcere naște mintea cuvîntul. Și rostind cuvînt de mulțumită lui Dumnezeu, îți lucrezi mîntuirea. (Antonie cel Mare)
Cel ce vorbește fără socoteală nu are minte, căci grăiește fără să înțeleagă nimic. Cercetează dar ce-ți este de folos să faci pentru mîntuirea sufletului. (Antonie cel Mare)
Nu vorbi cu două limbi, într-un fel arătîndu-te cu cuvîntul și într-alt fel aflîndu-te cu conștiința. Căci pe unul ca acesta Scriptura îl pune sub osîndă. (Marcu Ascetul)
Precum ușile băilor, deschizîndu-se necontenit, împing căldura dinăuntru afară, așa și sufletul cînd vrea să vorbească multe, chiar dacă le-ar spune toate bune, împrăștie și slăbește puterea ținerii de minte prin poarta grăitoare. Prin aceasta mintea uită să spună lucrurile care se cuvin la vreme potrivită și împrătășește de-a-valma oricui se nimerește o amestecătură de gînduri, nemaiavînd nici pe Duhul Sfînt, care să-i păzească cugetarea ferită de năluciri. Căci lucrul bun scapă totdeauna vorbăriei, fiind străin de orice vălmășag și imaginație. Bună este deci tăcerea la vreme, ea nefiind decît mama gîndurilor prea înțelese. (Diadoh al Foticeii)