În numărul de ieri, miercuri, 30 mai 2007, Jurnalul Național a tipărit o informație stupefiantă.
Autoritatea Electorală Permanentă nu e în măsură să dea publicității nici măcar în termenul legal, de 60 de zile, situația listelor suplimentare de la Referendumul din 19 mai 2007.
Motivul?
B.E.C., condus de numitul Gheorghe Dumitru, în timpul liber, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, n-a catadicsit să facă bilanțul celor care au votat pe liste suplimentare.
În locul dischetei invocate de senatorul Gheorghe Funar, BEC a trimis AEP un vagon de saci.
Cei de la AEP vor trebui să ia hârtiile din saci și să le numere.
Informația confirmă ipoteza fraudării prin turism electoral.
Gestul de a nu purcede la bilanțul celor care au votat pe listele suplimentare se înscrie clar într-o operațiune de iz mafiot: ștergerea urmelor.
Mai mult, firma Net Consulting a obținut dreptul de a realiza softul fără licitație, contrar Legii.
Net Consulting e firma care a fost acuzată de Traian Băsescu, în decembrie 2004, de a fi falsificat alegerile.
Curios lucru!
Deși la Referendum, această firmă a beneficiat de o comandă fără licitație, Traian Băsescu n-a zis nici Miau!
Oare de ce?
Nimeni din presă, din clasa politică, din societatea civilă nu se ocupă de aceste nereguli semnalate la Referendum.
Să ne imaginăm însă că Traian Băsescu ar fi pierdut. Sau ar fi câștigat la un scor minim.
Neregulile de la Referendum ar fi ținut pagina întâi a tuturor ziarelor, ar fi fost subiect de nesfârșite conferințe de presă ale PD și PLD, ar fi devenit strigăte de indignare în binecunoscutele Scrisori ale binecunoscuților intelectuali.
Ca să nu mai spunem că Traian Băsescu le-ar fi denunțat de dimineața până seara, cerând, ca în 2004, anchetarea membrilor BEC, arestarea directorului firmei Net Consulting.
Nici unul dintre partidele Coaliției antiprezidențiale (cu excepția salutară a PRM) nu protestează, nu cere anchete, nu denunță.
De mirare, în aceste condiții, că Traian Băsescu i-a luat peste picior, la Cotroceni, pe liderii PSD mulțumindu-le pentru corectitudinea Referendumului?!
Și e de mirare că, în loc să-i răspundă prin invocarea neregulilor, lider PSD s-au mulțumit să scâncească duios că ei n-au nici un merit, deoarece nu ei au organizat Referendumul?!
Absența unei reacții a principalului partid de Opoziție, dar și a tăcerea Guvernului dau celor care au fraudat Referendumul scoțîndu-i lui Traian Băsescu participarea de 45% și victoria cu 75% să stea nu catadicsească a răspunde la întrebările legitime privind neregulile din 19 mai 2007.
Și să pregătească terenul pentru fraude majore la scrutinele care vor urma.