Tabloul „La pășune” de Nicolae Grigorescu a fost vândut pentru 127.500 de lei la o licitație organizată duminică, în București, de Goldart, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanții casei de licitații.
Potrivit Goldart, „La pășune” de Nicolae Grigorescu este un ulei pe carton, semnat dreapta jos cu roșu și pe verso are trecută autentificarea maestrului G. Petrașcu (T.A.P.). Tabloul are dimensiunile de 28,4 x 46 cm.
Pe de altă parte, o altă vedetă a licitației, lucrarea „Turn la Târgoviște” de Gheorghe Petrașcu nu și-a găsit cumpărător. Tabloul „Turn la Târgoviște” – un ulei pe carton, semnat dreapta jos cu negru (T.A.P.), cu dimensiunile de 24,6 x 35,2 cm – a fost estimat la 90.000 – 150.000 de lei.
În schimb, în cadrul licitației au mai fost vândute, printre altele, lucrările „Peisaj cu pod” de Ștefan Popescu, pentru 27.000 de lei, și „În mahala” de Aurel Băeșu, cu 8.500 de lei.
Valoarea totală a lucrărilor vândute duminică la licitația Goldart a fost de circa 300.000 de lei.
Următoarea licitație a casei Goldart va avea loc pe 1 august.