Tablou al unui artist egiptean, vândut la un preț record de 2,43 milioane de dolari



Un tablou al maestrului egiptean Mahmud Said (1897 – 1964) a fost vândut, marți seară, în cadrul unei licitații organizate în Dubai, pentru 2,43 milioane de dolari, un preț record pentru o operă semnată de un artist arab, informează AFP.
Tabloul „Les chadoufs”, ce prezintă țărani egipteni cărând apă din Nil, a avut un preț de pornire de 150.000 de dolari, potrivit casei de licitații Christie’s. Identitatea cumpărătorului nu a fost făcută publică.
Tabloul a aparținut fostului primar al Jeddahului (Arabia Saudită), Mohammad Said al-Farès. 25 de opere făcând parte din colecția sa privată au fost scoase la licitație de casa Christie’s, fiind vândute pentru o sumă totală de 8,7 milioane de dolari.
În total, în urma acestei licitații, a fost raportată suma de 15,1 milioane de dolari, potrivit organizatorilor.
Printre operele vândute s-au numărat o pânză a iranianului Parviz Tanavoli, „Un poète et une cage” (un milion de dolari), și un alt tablou de Mahmud Said, „Soleil couchant à Louksor” (902.000 dolari).
Potrivit unui comunicat al casei Christie’s, 64,5% dintre cumpărători sunt originari din Orientul Mijlociu, ceilalți fiind americani și europeni.