Furt calificat

Tablă de peste 4.000 de lei, furată din zona tunelurilor de dezgheț care au aparținut Termica S.A.



Termica S. A. - benzi transportoare de cărbune
Termica S. A. - benzi transportoare de cărbune

Vechiul patrimoniu al Termica S.A., în mare parte dezafectat sau vândut la licitație unor firme, a devenit atracția hoților de fier vechi. Un astfel de incident s-a produs în timpul zilei de sâmbătă, când mai multe persoane necunoscute au reușit să sustragă o cantitate importantă de tablă tăiată și depozitată în spatele unui gard de sârmă, fără însă a putea fi depistate încă de polițiști.
Incidentul a fost semnalat polițiștilor din orașul Salcea abia duminică dimineață, în jurul orei 07.50, când printr-un apel la 112 un bărbat de 30 de ani din județul Iași anunța furtul unei cantități de tablă debitată din zona tunelurilor de dezgheț dezafectate, care au aparținut firmei Termica S.A.. Bărbatul care a dat alarma este paznicul unei societăți comerciale din același județ, care adjudecase prin licitație fierul provenit din fostele ventilatoare ale tunelurilor de dezgheț.
Cercetările polițiștilor au scos la iveală faptul că tunelurile de dezgheț dezafectate sunt situate în zona orașului Salcea, pe un drum comunal neclasificat, denumit „La Tuneluri”, iar obiectivul nu este asigurat cu pază sau sisteme de supraveghere. În urma licitației, ventilatoarele de fier situate între tuneluri fuseseră adjudecate pentru dezafectare și valorificare de o firmă din Iași. În cursul săptămânii trecute, lucrătorii firmei au tăiat și pregătit pentru transport bucăți de tablă de diferite dimensiuni și forme, pentru valorificare, pe care le-au depozitat între cele două tuneluri. Sâmbătă seara, în jurul orei 19.00, bărbatul din Iași s-a deplasat la tuneluri pentru a supraveghea cantitatea de tablă tăiată, ocazie cu care a constatat că gardul împrejmuitor din sârmă a fost tăiat în partea de est și cantități importante de tablă fuseseră sustrase. Bărbatul a plecat singur în căutarea autorilor,bănuind că îi va găsi la un centru de colectare a fierului vechi din cartierul Ițcani. În dimineața zilei următoare, în jurul orei 06.40, același bărbat a văzut câteva căruțe încărcate cu bucăți de tablă și 3 bărbați de etnie romă, pe care îi bănuia că ar fi sustras tabla, în fața porții centrului de colectare a fierului vechi din cartierul Ițcani. El a sesizat organele de poliție prin 112, însă la vederea sa, persoanele suspecte au dispărut cu tot cu căruțe pe un drum neamenajat din zonă, pierzându-și urma. Prejudiciul calculat cu aproximație depășește valoarea de 4.000 de lei, iar cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar de cercetare penală, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.



Recomandări