Tabără: Suprafața agricolă necultivată ar putea crește anul viitor, iar terenul s-ar putea ieftini



Suprafața de teren agricol necultivată ar putea crește anul viitor, după ce anul 2012 a fost unul greu pentru agricultură, iar terenul s-ar putea ieftini chiar și cu 30-40%, a declarat agenției MEDIAFAX fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără.
„Anul acesta a fost unul greu pentru agricultură, iar agricultorii nu au rezerve pentru anul viitor, așa cum au avut anul trecut și în 2010, când situația a fost mai bună. Din acest motiv, dacă nu se iau măsuri pentru stimularea agriculturii, suprafața necultivată ar putea crește”, a spus Tabără, după seminar organizat de MEDIAFAX și firma Monsanto.
El a spus că în ultimii ani suprafața de teren agricol neclucrat a scăzut, ajungând la aproximativ 800.000 de hectare.
Tabără estimează că suprafața necultivată ar putea să depășească anul viitor un milion de hectare.
„O consecință va fi ieftinirea terenului agricol, al cărui preț crescuse în ultimii ani, în medie, până la 3.000 de euro. Ar putea scădea cu 30-40% sau chiar mai mult, la sub 2.000 de euro pe hectar, în medie”, a mai spus fostul ministru al Agriculturii.
Potrivit celui mai recent recensământ agricol din România, suprafața agricolă totală a României era în 2010 de 13,3 milioane de hectare, din care 8,3 milioane de hectare reprezintă teren arabil. Recensământul a avut loc în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, iar rezultatele definitive au fost prezentate în iulie 2012.