Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, miercuri, la Sălciua, că proiectul de lege privind reducerea TVA la alimente ar trebui retrimis în comisiile parlamentare și reanalizat deoarece a fost adoptat fără să se respecte procedura și nu a terecut mai întâi prin Camera de Agricultură.
Tabără a spus că, din păcate, proiectul respectiv nu a trecut la Comisia de Agricultură, iar acest lucru ar fi chiar unul dintre viciile de fond ale legii care ar impune revotarea ei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Numai reducerea TVA la produsul finit sau semifinit din agricultură nu rezolvă problema de costuri decât pe un termen scurt după care se mărește practic marja de profit pe anumite verigi ale lanțului alimentar. Ca să aibă efecte în ceea ce privește ieftinirea prețului final, reducerea TVA trebuie să se facă pe întregul lanț mergând de la ceea ce înseamnă lucrările solului, la ceea ce înseamnă recoltarea grâului, depozitarea, circulația grâului, morărit, absolut tot și să se reducă la pâine. Atunci pe durată foarte mare ar rămâne acea reducere respectiv de 19 la sută, rămâne acel cinci la sută”, a spus Valeriu Tabără.
Ministrul Agriculturii a adăugat că există și o variantă, care se discută la această dată, de a scoate TVA de la produsele alimentare inclusiv de la materiile prime agricole, iar aceasta ar fi „o cale de reducere, de eliminare a evaziunii fiscale”.
Tabără a spus că rămâne de văzut problemele din zona pâinii unde va fi probabil problema cea mai importantă.
„Să vedem însă în zona pâinii și aici va fi probabil problema cea mai importantă. Dacă în legea pâinii vom putea aduce elemente care să meargă inclusiv pe sistemul de fiscalizare a unuia dintre produsele foarte importante și apoi să se constituie de altfel într-un model pentru celelalte”, a spus Tabără.
Valeriu Tabără a afirmat că reducerea TVA la produsele de bază ar putea spori profiturile comercianților care ar putea profita și să mențină prețurile scăzute un scurt timp, iar apoi să revină la nivelul inițial.
„Legea a trecut, ea însă este lipsită de procedura fundamentală obligatorie, trebuia să ajungă și la Comisia de Agricultură. Se pare că raportul este făcut numai de Comisia de buget finanțe și cred că din punctul acesta de vedere legea va fi reîntoarsă, însă repet nu rezolvă problema chiar dacă ar fi trecut”, a afirmat Tabără.
Tabără a recunoscut că legea nu va fi însă nici ușor de întors la comisie și va da naștere la multe discuții.
El a precizat că nu va susține această măsură pentru că stimulează speculația într-un timp dat și susține reîntoarcerea la comisii și reanalizarea proiectului.
Întrebat dacă a votat legea privind reducerea TVA la produsele de bază, Valeriu Tabără, care este și deputat, a evitat să răspundă precizând doar că nu-și amintește efectiv de acest proiect legislativ pentru că nu a trecut pe la Ministerul Agriculturii.
De asemenea, în primă fază, ministrul i-a contrazis pe jurnaliștii care l-au întrebat despre acest proiect legislativ spunându-le că sincer nu știe să fi trecut o astfel de lege prin Parlament.
„O astfel de lege nu a trecut (…) Oameni buni dacă veniți cu speculația nu mai veniți la mine. Acum vroiam să vă spun: nu, nu a trecut o astfel de lege, iar dacă vreți mai departe să vorbim serios haideți să vorbim serios în declarații. Eu nu am venit astăzi să stăm să facem poezie”, a spus Tabără.
Ulterior, după ce s-a retras timp de câteva minute în biroul primarului din Sălciua, Valeriu Tabără a revenit și a vorbit despre proiectul legislativ de micșorare a TVA adoptat de Camera Deputaților precizând că între timp a cerut și el lămuriri.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a participat, miercuri, la Sălciua, în județul Alba, localitatea sa natală, la o licitație de animale, prima de acest fel organizată în România.
Licitația, desfășurată după modelul celor din SUA sau Germania, a fost organizată de Consiliul Județean Alba și administrația locală din Sălciua împreună cu asociațiile crescătorilor de animale.
La licitație au fost prezentați peste 70 de viței, aproape jumătate dintre aceștia fiind vânduți cu prețuri licitate între 900 și 2.000 de lei.
Printre cumpărători s-a aflat și deputatul de Alba, Corneliu Olar, care a cumpărat un vițel de peste 200 de kilograme.