Artiștii plastici participanți lacea de-a V-aediție a Taberei Internaționale de Pictură „Bucovina – trecut, prezent și viitor” își desfășoară activitatea creativă ignorând capriciile vremii.
12 artiști plastici din cinci țări europene
Cei 12 artiști plastici din cinci țări europene (Cehia, Slovacia, Lituania, Ucraina și România), care alcătuiesc colectivul taberei de creație din acest an (tabără găzduită, în intervalul 1 – 12 iulie a.c., de Pensiunea „Crizantema” din Vatra Moldoviței), s-au așternut la lucru încă din prima zi, chiar dacă vremea nu le-a permis – decât pentru scurte momente – să colinde împrejurimile și să-și instaleze șevaletele în aer liber.
Atelierul comun de lucru s-a constituit sub copertina protectoare din curtea pensiunii, unde fiecare artist și-a găsit locul prielnic creației, atelier în care i-am găsit pe toți la lucru (supravegheați cu atenție de pisica gazdei), cu două zile în urmă, când am vizitat tabăra.
Veterani și artiști care se află pentru prima oară în România
Tabăra cu genericul „Bucovina – trecut, prezent și viitor”, care, din inițiativa prof. Ioan Bodnar, președintele Uniunii Ucrainenilor din România – Ținutul Bucovina, se desfășoară în arealul bucovinean din anul 2006 (când a debutat ca o provocare cu susținere exclusiv privată) a devenit un proiect stabil finanțat de Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României.
La ediția din acest an, alături de câțiva veterani ai taberei, care au participat și la edițiile anterioare, sunt și noi veniți, unii dintre ei aflându-se pentru prima oară în România.
Atmosferă prietenească și stimulativă
Prof. Ioan Bodnar, care împreună cu artistul plastic humorean Radu Bercea coordonează programul de desfășurare a taberei, a spus că vremea ploioasă nu i-a descurajat pe participanți, iar faptul că artiștii au stat tot timpul împreună în perimetrul pensiunii a sudat colectivul, i-a făcut să se cunoască mai bine și să-și împărtășească ideile, tehnicile și manierele de lucru.
Fie că este vorba de artiști plastici profesioniști, absolvenți ai unor prestigioase academii de arte, sau de creatori amatori, care practică arta ca hobby, participanții s-au remarcat fiecare prin amprenta proprie, iar atmosfera a fost prietenească și stimulativă.
Pictură, grafică și metaloplastie
Alături de pictori și graficieni, la ediția din acest an s-a înregistrat în premieră prezența unui artist care realizează lucrări de metaloplastie.
Este vorba de humoreanul Viorel Grigoraș, care, alături de Ioan Bodnar, Radu Bercea și Iulian Dziubinschi, reprezintă echipa creatorilor bucovineni. Participarea românească a taberei îi include și pe graficienii bucureșteni Matei Șerban Sandu (care a expus, cu doi ani în urmă, la sediul Consiliului Europei de la Strasbourg) și Bogdan Gărgăriță, precum și pe pictorul naiv vasluian Costică Onuță, care, la începutul lunii iunie a.c., a participat la prima Tabără Națională de Artă Naivă de la Zimnicea, organizată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.
Revedere între frați după trei ani și o sosie perfectă a țarului Petru cel Mare
Artiștii străini care participă la ediția din acest an sunt Irina Kopeikina, din Letonia, și Roman Kharevsky, din Cehia (doi veterani ai taberei bucovinene), precum și doi creatori care se află pentru prima oară în România, Irina Kharevsky (sora lui Roman, dar care vine din Ucraina, tabăra oferindu-i acum prilejul să-și revadă fratele după trei ani) și Ivan Konupek (o sosie perfectă a țarului Petru cel Mare), din Slovacia.
Ca și la edițiile anterioare, tabăra se va finaliza cu o expoziție cu lucrările realizate de artiștii participanți, expoziție care este programată pentru vineri, 9 iulie a.c., la ora 16:00, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului.
Solidari cu bucovinenii afectați de inundații
Artiștii plastici români și străini din tabăra de la Vatra Moldoviței s-au declarat solidari cu bucovinenii din zonele calamitate.
Prof. Ioan Bodnar a spus că decizia unanimă a participanților este de a oferi o parte din lucrările realizate în tabără pentru valorificare în sprijinul sinistraților.
El a precizat că, după vernisajul expoziției, va organiza o licitație în cadrul căreia nu vor fi licitate în scop umanitar doar lucrările celor 12 artiști plastici care participă la ediția din acest an, ci și o serie din lucrările de la edițiile anterioare ale taberei.
La Vatra Moldoviței
Tabăra Internațională de Pictură „Bucovina – trecut, prezent și viitor”
