La Poiana Negri s-a desfășurat, în intervalul 14 – 20 iunie a.c., o nouă ediție a Taberei Internaționale de Artă Plastică „Lumina Nordului”.
23 de participanți din 16 județe din România, din Ucraina și din Republica Moldova
Cea de-a V-a ediție a taberei organizată de Școala de Arte „Ion Irimescu” din cadrul Centrului Cultural Bucovina, singura tabără din țară care se adresează elevilor și absolvenților școlilor populare de arte (tabără care a dobândit caracter internațional prin participarea unor tineri artiști de la școli similare din țările vecine) a reunit în perimetrul bucovinean un număr de 23 de participanți din 16 județe din România, din Ucraina și din Republica Moldova.
Tabăra, al cărei director artistic este de la prima ediție criticul de artă ieșean Valentin Ciucă, este rezultatul unui proiect inedit, care a debutat în anul 2006 și se desfășoară, an de an, cu continuitate și rezultate tot mai substanțiale.
În lumina nordului bucovinean
Având ca temă, la ediția din acest an, peisajul bucovinean, tabăra (în care alături de elevi și absolvenți ai școlilor de arte se află și câțiva profesori, artiști consacrați, care îi îndrumă și îi consiliază pe participanți) a fost găzduită de pensiunea “La Bella Vista”, amplasată într-un cadru mirific, în care privirea, atrasă de orizontul împădurit, alunecă peste relieful acoperit cu un covor vegetal, pe care pâlcurile multicolore de flori trasează ingenioase motive decorative.
În acest cadru, în lumina nordului bucovinean (“un nord al valorii”, dar și “un nord al ființei interioare”, așa cum a definit criticul Valentin Ciucă genericul acestei tabere), s-au realizat, pe parcursul unei întregi săptămâni, lucrări artistice în care s-au fixat pe pânză frumusețile locului.
O vizită inopinată în mijlocul creatorilor de frumos
O vizită inopinată în mijlocul acestor creatori de frumos ne-a permis să-i surprindem la lucru, să-i cunoaștem, să le vedem lucrările și să aflăm opiniile lor despre tabără.
Însoțindu-l pe directorul școlii de arte sucevene, prof. Petre Horvat, inițiatorul și organizatorul acestei tabere, am avut prilejul să-i urmărim cum lucrează și să stăm de vorbă cu câțiva dintre artiștii participanți, unii dintre ei cunoștințe din anii precedenți.
Cum am nimerit într-o zi cu vreme capricioasă, i-am găsit lucrând pe terasă și în interiorul pensiunii.
Pentru prima oară într-o tabără de creație și pentru prima dată în Bucovina
Cel mai tânăr participant, Cristian Bota (în vârstă de 14 ani), din localitatea Boian, regiunea Cernăuți, din Ucraina, avea deja două tablouri terminate. Ne-a spus zâmbitor că acasă la el se vorbește românește, că se află pentru prima oară într-o tabără de creație și că și-a făcut mulți prieteni.
Alături de el, pe terasa acoperită a pensiunii, se afla la lucru Daniela Panc, din Zalău, elevă în anul III la școala de artă la clasa prof. Rodica Pojar. Aflată pentru prima dată în Bucovina, s-a arătat încântată de frumusețea zonei, alegându-și ca subiect, pentru unul din tablourile sale, un pin uriaș.
Maria Teișanu, din Suceava (clasa graficianului Mihai Pînzaru PIM) picta un peisaj montan alături Ana Maria Larivanov, din Botoșani (care-l are ca maestru pe prof. Ștefan Hreniuc), preocupată de redarea pe pânză a margaretelor atât de des întâlnite în jurul pensiunii.
Relaxare înainte de examenul de bacalaureat și primul peisaj în tuș
Gheorghi Paciu, din Republica Moldova, absolvent al Școlii de Arte din Suceava (clasa prof. Viorica Moruz), care a participat și la ediția de anul trecut, gusta câteva clipe de relaxare prin pictură întrucât, peste câteva zile, urmează să susțină examenul de bacalaureat la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir”.
Suceveanca Andreea Răileanu (anul I, la clasa prof. Sorin Baciu) a mărturisit și ea că se află la prima tabără de creație, iar Bogdan Chirap, tot sucevean (anul I, la clasa prof. Mihai Pînzaru PIM), care a obținut anul acesta Premiul II pentru grafică la cea de-a III-a ediție a Concursului Național de Artă Plastică “Ion Irimescu”, a realizat pentru prima oară un peisaj în tuș.
“Experiențe artistice deosebite” într-un “adevărat colț de rai”
Dacă acestea au fost “grupa mică” și “grupa mijlocie”, la “grupa mare”, adică cea din care fac parte creatori care au trecut de vârsta copilăriei și de adolescență, am remarcat participarea Cristianei Anton (absolventă a școlii de arte din Ploiești), cartograf la PETROM, care a apreciat tabăra ca fiind “minunată, amplasată într-un adevărat colți de rai”, o tabără care i-a oferit prilejul unor “experiențe artistice deosebite”, și a lect. univ. Carmen Muraru, care urmează cursurile școlii de arte din Bacău.
Aceasta ne-a mărturisit că a fost impresionată de atmosfera prietenească, de faptul că a avut ocazia de a se întâlni cu oameni comunicativi și a avut prilejul să vadă cum lucrează și alți artiști.
“De la un an la altul, participanții sunt tot mai buni, iar lucrările sunt de calitate”
Am păstrat pentru final opiniile a doi profesori, artiști plastici consacrați, participanți și la alte ediții ale taberei “Lumina Nordului”. Viorica Moruz, de la Școala de Arte “Ion Irimescu” din Suceava, a remarcat faptul că “de la un an la altul, participanții sunt tot mai buni, iar lucrările executate sunt de calitate”.
Mihai Șerbănescu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, profesor la Universitatea “Valahia” și la Școala de Arte “Octav Enigărescu” din Târgoviște, care lucra la un șevalet “care a văzut de vreo zece ori America”, a accentuat faptul că “zona oferă o mare bogăție de culoare și forme”, iar participanții la tabără “talentați și dornici să lucreze, trebuie să conștientizeze faptul că lucrările lor vor rămâne și vor dăinui în timp pentru a povesti și generațiilor viitoare despre locul acesta”.
Tabăra “Lumina Nordului”, o țintă râvnită de elevii și absolvenții școlilor de arte din țară și din țările vecine
Faptul că, de la an la an, rezultatele acestei tabere de creație sunt tot mai bune, confirmă spusele directorului Petre Horvat și anume că Tabăra “Lumina Nordului” a devenit o țintă râvnită de elevii și absolvenții școlilor de arte din țară și din țările vecine.
“Există – așa cum a precizat el – o concurență în rândul celor care doresc să fie selectați pentru participarea la această tabără”.
Stimulativ este și faptul că fiecare ediție se încheie cu o expoziție cu lucrările participanților, lucrări care sunt promovate atât printr-un catalog tipărit, cât și printr-unul realizat pe suport electronic.
La Poiana Negri
Tabăra Internațională de Artă Plastică „Lumina Nordului”
