Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, joi, la Blaj, că evaziunea este un domeniu care „s-a instalat cu rădăcini bune în România”, iar în agricultură și în industria alimentară „este mai pregnantă și, din păcate, la volume mari”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Este un domeniu care de ani s-a instalat cu rădăcini bune în România, evaziunea. Din păcate, nu numai în agricultură, dar în agricultură și în industria alimentară ea este mai pregnantă și, din păcate, la volume mari”, a spus Valeriu Tabără, în cadrul „Sărbătorii mierii”.
Ministrul Agriculturii a afirmat că, pe lângă evaziune, sunt și alte probleme complementare care trebuie rezolvate, spunând că va trebui mărită producția agricolă în România și apoi va trebui realizat un sistem de fiscalitate specific agriculturii, care să ducă la o transparentizare.
„În primul rând, trebuie să mărim producția. Este cel mai important lucru. Să nu realizez producții mici, să mă duc la randamente mari, să realizez calitate. Și apoi să umblăm la un sistem de fiscalizare cu specificitate pentru agricultură, fiscalitatea să nu creeze o frică producătorului, astfel încât să nu mai fie preocuparea pentru a aduce în negru economia, ci de a o transparentiza. Evaziunea este doar o latură care trebuie rezolvată”, a spus Tabără.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, participă, joi, la Blaj, la „Sărbătoarea mierii”, eveniment considerat de organizatori cel mai mare târg apicol din România.