Acest eveniment reunește, în perioada 9-22 iulie 2012, tineri din toată țara, elevi și studenți, dornici de a fi de un real folos centrului ProVita Valea Plopului. Activitatea voluntarilor este constituită din evenimente cu caracter spiritual, cultural și gospodăresc, ce au un rol formativ pentru participanți, dintre care menționăm: participarea zilnică la rugăciunea de dimineață și de seară, precum și la Sfânta Liturghie din duminici și sărbători, activități educative pentru copiii din centru și o serie de alte activități gospodărești în beneficiul asociației ProVita.
În anul 2011, în timpul celor două săptămâni ale taberei au luat parte la activități 150 de voluntari care au avut ocazia de a sprijini centrul ProVita prin tot ceea ce au făcut.
Asociația ProVita este o organizație neguvernamentală și non-profit cu sediul în Vălenii de Munte, județul Prahova, înființată în anul 1994 de către părintele Nicolae Tănase.
Obiectivele principale ale asociației sunt: derularea de programe de asistență socială adresate copiilor abandonați și tinerelor mame singure în sistem de plasament, recuperarea fizică, psihică și morală și reintegrarea copiilor abandonați, lupta împotriva avortului în conformitate cu principiile creștin-ortodoxe.
Menționăm că tabăra este gratuită (cu excepția drumului dus – întors) pentru voluntarii participanți și de asemenea vă invităm să vă alăturați în această tabără dragi studenți și elevi. Înscrierile se fac la sediul din strada Memorandului, nr. 32 cămin nr. 8, parter. Tot acolo veți afla detaliile cu privire la ziua plecării și locația exactă a taberei. Vă așteptăm. Toate acestea au nevoie de un real sprijin material și moral, vă suntem recunoscători tuturor acelora dintre dumneavoastră care binevoiți să ne sprijiniți în acest demers.
Participarea e gratuită, implica doar costurile de transport!
Înscrieri la: Tel: 0742 032 624E-mail:ascor_bv@yahoo.com Această adresă de e-mail este protejată de spamboți; aveți nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Remember…
Mai multe despre Valea Plopului…
Valea Plopului a devenit, timp de două săptămâni, locul în care zâmbetele inocente ale copiilor s-au îmbinat perfect cu entuziasmul și cheful de muncă al voluntarilor.
Totul a început într-o simplă zi de luni, când cu mic cu mare, tineri din întreaga țară s-au adunat pentru a lua parte la tabăra națională de voluntariat de la Valea Plopului, organizată de ASCOR Brașov & Timișoara.
Dimineața începe cu o oră de rugăciune, iar cu excepția orelor de masă ziua este plină de ateliere de lucru și diverse activități ce vizează în special copiii și amenajarea întregii zone ce cuprinde locuințele în curs de construcție. După rugăciune, voluntarii se strâng în sala de mese unde li se servește micul dejun, iar, la final, se anunță activitățile din ziua respectivă. Energia nestăvilită a tinerilor este canalizată către activități în care fiecăruia îi revine datoria să se implice activ. Astfel, nimeni nu se plictisește, fiecare este bun la ceva.
Fetelor le revine sarcina de a se ocupa de activitățile ce vizează în special copiii și gospodăria. Jocuri și concursuri inedite, desene, teme de vacanță sunt doar câteva dintre activitățile ce-i includ pe copii. Pe lângă activitățile tipice unei tabere, respectiv culturale și educative pentru copii, băieților le revine sarcina construirii, amenajării și modernizării zonei de locuit.
Sfârșitul unei zile de muncă și voie bună din tabăra voluntarilor de la Valea Plopului aduce cu ea cina, rugăciunea de seară și slujba vecerniei, unde fiecare mulțumește lui Dumnezeu pentru ajutorul oferit pe parcursul zilei. După slujbă totul se încheie cu un frumos și călduros foc de tabără înconjurat de tinerii care nu ezită să-și etaleze calitățile vocale și instrumentale.
Tabăra de voluntariat de la Valea Plopului le-a oferit astfel celor peste 100 de tineri posibilitatea de a descoperi o alternativă la activitățile obișnuite, cotidiene, de a lega frumoase prietenii, de a se bucura de momente deosebite alături de ceilalți voluntari, de a fi împreună pentru copiii de la Valea Plopului.
(sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro)