Spectacol

Tabăra Bucșoaia, înțesată de lume la Hora Bucovinei

Aproximativ 30.000 de participanți la Hora Bucovinei
Aproximativ 30.000 de participanți la Hora Bucovinei

Centrul orașului Frasin, iar mai apoi Tabăra Bucșoaia au fost, pentru o zi, capitala tradițiilor bucovinene, aici regăsindu-se puse în scenă unele dintre cele mai frumoase și spectaculoase obiceiuri și tradiții din zonă, de la parada portului popular la cea a frumoșilor cai din gospodăriile bucovinenilor, de la cântecul răscolitor al buciumelor la antrenantele melodii populare, de la preparatele tradiționale din lapte la delicioase preparate din carne.
Startul manifestărilor a fost dat duminică, la amiază, în centrul orașului Frasin, în care costumele tradiționale ale gospodarilor și gospodinelor, ale flăcăilor și mândrelor, dar și cele ale copiilor veniți din toate colțurile județului luau ochii tuturor spectatorilor, atât suceveni, cât și turiști.
Sunetul profund al buciumelor și goarnelor, care s-a făcut auzit până sus, pe crestele dealurilor înverzite, a făcut mulțimea să încremenească în așteptare, pentru ca, mai apoi, cu toții să se destindă, într-un val de simpatie spontană, când în fruntea coloanei de trăsuri au apărut doi ponei, care, în ciuda staturii lor pitice, trăgeau destoinici o trăsură cu trei persoane.
Urmau apoi cai puternici, impresionanți prin statură și frumusețe, care străluceau de curățenie și de cât au fost țesălați, iar unii aveau coama împletită chiar în zeci de cozi.
Din nou, buciumele și goarnele au răsunat, anunțând intrarea în scenă a turmelor de mioare care sunt pregătite pentru urcarea la stână – sărbătoarea pastorală care are loc în această perioadă și căreia i-a fost închinat întregul eveniment.
Unde sunt oi sunt și câini ciobănești, paznicii destoinici ai stânelor, așa că aceștia nu puteau lipsi de la paradă.
După parada porturilor populare, a trăsurilor, caleștilor, a oilor și câinilor de stână, fanfara de la Stamate a încins atmosfera cu melodii populare, iar cei prezenți în centru s-au prins într-o uriașă horă, Hora Bucovinei.
Inițiatorul acțiunii de promovare a tradițiilor bucovinene, dar și a zonei în sine, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a prins și el în horă, între doi gospodari din zona de munte, chiar dacă până atunci s-a mulțumit doar să fie spectator și să admire paradele bucovinenilor, înregistrând momentele principale pe o cameră video.
Puzderie de lume în Tabăra Bucșoaia
După deschiderea oficială, cu mic cu mare, participanții la Hora Bucovinei au plecat, acompaniați de muzica fanfarei, către Tabăra Bucșoaia, locul în care distracția a continuat până seara târziu.
Acolo, pe lângă impresionante spectacole folclorice, vizitatorii au putut admira cele cinci stâne amenajate de asociațiile crescătorilor de animale, unde, pe lângă numeroasele preparate din lapte, puteau fi degustate și o serie de specialități culinare ciobănești, precum balmoș sau miel la proțap.
Nu lipseau nici preparatele bucovinene din carne, o adevărată desfătare a simțurilor, care îți lăsau gura apă numai când le priveai.
În vreme ce mulți se perindau pe la stâne, la restaurantele țărănești amenajate pe margine, la tarabele cu dulciuri sau la cele cu mici, sau prin târgul amenajat într-o margine, alții se bucurau de plimbări cu trăsura sau chiar de ocazia de a călări frumoșii cai aduși din județ, dar cei mai mulți s-au adunat în fața scenei pe care au urcat cunoscuți interpreți și apreciate formații ale muzicii populare românești.
De la interpreți locali precum Margareta Clipa, Laura Lavric, Leonard Zamă, George Finiș, Rodica Andronic, Pamfil Roată, Lucica Păltineanu, Angelica Flutur, Călin Brăteanu, Sorin Filip și Nicolae Vieru, la invitați de renume din țară – Aurel Tamaș și Tiberiu Ceia, de la Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” la ansamblurile artistice din Straja, Fundu Moldovei, Moara, Bosanci, Mălini și Botoșana, dar și ansambluri ale minorităților din județ (polonezi, ucraineni și huțuli), publicul a avut parte de un adevărat maraton folcloristic.
Nu degeaba manifestările organizate pentru Hora Bucovinei de Consiliul Județean Suceava au reușit să atragă peste 30.000 de oameni, care au cântat, au dansat și s-au distrat, Tabăra Bucșoaia dovedindu-și abia acum din plin utilitatea, acolo fiind suficient spațiu pentru a găzdui puzderia de lume venită la manifestare.
Flutur, plăcut surprins de un admirator
Manifestările de la Hora Bucovinei au atras atât numeroși reprezentanți ai administrației locale și județene, cât și reprezentanți ai partidelor politice.
Astfel, printre cei prezenți s-au numărat vicepreședinții CJ Suceava, Daniel Cadariu și Vasile Ilie, parlamentarii PD-L Orest Onofrei, Ioan Bălan, Sanda-Maria Ardeleanu și Dan Gospodaru, dar și liderii opoziției – președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, împreună cu președintele Organizației Municipale a PSD Suceava- Ovidiu Donțu, președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu.
În timpul manifestărilor din Frasin, Gheorghe Flutur a fost plăcut surprins de un admirator al său, un bătrân din Rădășeni, Ion Amarie, care a venit să-i arate că a păstrat cutia de chibrituri cu chipul său din campania electorală din 2008, precum și o fotografie cu Flutur și Băsescu.
Organizarea manifestărilor de ieri a costat 738.000 lei, Hora Bucovinei fiind un proiect al CJ finanțat din fonduri europene.

Gheorghe Flutur s-a prins în Hora Bucovinei
Gheorghe Flutur s-a prins în Hora Bucovinei
Gheorghe Flutur, inițiatorul acțiunii, a ținut să surprindă pe camera cele mai importante momente de la Hora Bucovinei
Gheorghe Flutur, inițiatorul acțiunii, a ținut să surprindă pe camera cele mai importante momente de la Hora Bucovinei
Gornaci la Hora Bucovinei
Gornaci la Hora Bucovinei
Hai la Hora-n Bucovina
Hai la Hora-n Bucovina
Momentul urcării oilor la munte, anunțat cu buciume
Momentul urcării oilor la munte, anunțat cu buciume
Produse din Bucovina
Produse din Bucovina
Puzderie de lume adunata în tabăra de la Buscșoaia, la Hora Bucovinei

Serbare câmpeneasca pe terenul de la Bucșoaia
Serbare câmpeneasca pe terenul de la Bucșoaia
Stanele de oi au atras o mulțime de vizitatori
Stanele de oi au atras o mulțime de vizitatori
Tineri călăreți de la munte
Tineri călăreți de la munte
Trăsura trasă de ponei
Trăsura trasă de ponei
Trăsura trasă de ponei a făcut senzație în rândul spectatorilor
Trăsura trasă de ponei a făcut senzație în rândul spectatorilor
Gheorghe Flutur s-a prins în Hora Bucovinei
Gheorghe Flutur s-a prins în Hora Bucovinei
Gheorghe Flutur pe scena Horei Bucovinei, la Bucșoaia
Gheorghe Flutur pe scena Horei Bucovinei, la Bucșoaia
Gheorghe Flutur pe scena Horei Bucovinei, la Bucșoaia
Gheorghe Flutur pe scena Horei Bucovinei, la Bucșoaia
Gheorghe Flutur s-a prins în Hora Bucovinei, în centrul orașului Frasin
Gheorghe Flutur s-a prins în Hora Bucovinei, în centrul orașului Frasin
Bucatele din Bucovina, un deliciu al simțurilor
Bucatele din Bucovina, un deliciu al simțurilor
Buciumași prezenți la Hora Bucovinei
Buciumași prezenți la Hora Bucovinei
Buciumele și goarnele au marcat momentul de urcare a oilor la stână
Buciumele și goarnele au marcat momentul de urcare a oilor la stână
Dansul gospodarilor in Hora Bucovinei
Dansul gospodarilor in Hora Bucovinei
Expoziție de câini ciobănești la Hora Bucovinei
Expoziție de câini ciobănești la Hora Bucovinei
Feciori călare, la Hora Bucovinei
Feciori călare, la Hora Bucovinei
Feciori călare, la Hora Bucovinei
Feciori călare, la Hora Bucovinei
Feciori călare, la Hora Bucovinei
Feciori călare, la Hora Bucovinei
Gheorghe Flutur și admiratorul său din Rădășeni
Gheorghe Flutur și admiratorul său din Rădășeni
Frumoase mândre si mândri feciori, în Hora Bucovinei

Urcarea oilor la munte
Urcarea oilor la munte
Aproximativ 30.000 de participanți la Hora Bucovinei
Aproximativ 30.000 de participanți la Hora Bucovinei