SVASTICA

Supradimensionat scandalul cu svastica de la New York! Nu prin utilizarea însemnului fascist este „expoziția” de la Centrul cultural român discutabilă și, eventual, amendabilă, ci, mai întâi, prin evidenta precaritate artistică și, apoi, prin gradul de reprezentativitate românească ce (nu) îl conține.
A condamna svastica în sine e-o dovadă de incultură. Semnul crucii încârligate vine de departe și n-are nici o vină că i-a căzut cu tronc lui Hitler. Americanii n-au astfel de complexe și nu se sfiiesc să păstreze pe tancuri și avioane steaua în cinci colțuri, care, cum bine se știe, a fost emblema armatei roșii și a ornat simbolic turla Kremlinului până la căderea comunismului.
Cum nici o vină n-are Wagner, compozitor și acum cvasi-interzis în Israel. Urmând această (i)logică (Wagner a fost muzicianul preferat al lui Hitler, deci, jos Wagner!), s-ar cuveni să-l interzicem pe Coșbuc, fiindcă i-a plăcut lui Ceaușescu!
Culmea este că, potrivit unor autori care i-au cercetat istoria, svastica ar fi apărut mai întâi în… Transilvania, încă în epoca pietrei cioplite! Altă exagerare a protocroniștilor? Greu de spus, cel puțin deocamdată; teoria originii românești (sau, mă rog, a nașterii pe acest tărâm) a svasticii are susținători avizați, care afirmă că primele urme ale străvechiului semn magic au fost identificate arheologic într-o arie culturală mioritică.
Mai greu de demonstrat, dacă nu chiar imposibil, ar fi exclusivitatea românească, atâta vreme cât svastici au fost descoperite și-n săpături arheologice din Oceania, India, Tibet, China, la basci, în Franța și-n Spania, la incașii din Peru, la aztecii mexicani ș.a.m.d.
Prima și cea mai plauzibilă interpretare: svastica este un simbol solar, astfel explicându-i-se prezența ca ornament pe statuile lui Budha din întreaga Asie.
O altă teorie o consideră… semn polar. La rându-le, masonii o revendică. Unul dintre cei mai avizați cercetători ai fenomenului, C.R. Conder, consideră că svastica a apărut în epoca bronzului (deci, mai târziu decât în ipoteza transilvană), că, în preistorie, a fost preluată de accadieni, chinezi, japonezi, de faraoni egipteni, de popoarele precolumbiene, spre a ajunge la hitiți, la troienii pre-homerici, la etrusci și micenieni. Nu lipsește din bagajul cultural străvechi al laponilor, finlandezilor, indienilor americani, chinezilor, japonezilor.
Altă teorie (Carr): svastica n-ar simboliza soarele, ci steaua polară, astru al cărui cult era răspândit la popoarele turanice.
Interpretări și mai diverse: reprezentare a polului în jurul căruia se rotește lumea, simplu semn al breslei constructorilor de catedrale, arhetip cu rol de „impuls vital” și „recunoaștere instinctivă” etc. etc. În funcție de direcția rotației brațelor (dextrogină sau sinistrogină), ea ar simboliza fie forțele pozitive, impulsul creator, progresul, dezvoltarea („roata soarelui de aur”), fie negativul, staticul, întunericul („roata soarelui negru”).
Cum se vede, aria interpretărilor este, practic, fără hotar – ceea ce a permis teoreticienilor naziști să considere svastica „semn polar terestru” semnificând superioritatea arienilor.
Motivația oferită de Rosenberg & comp. este lungă, încâlcită și neconvingătoare. Hitler a descoperit svastica la vârsta de șapte ani, sculptată pe peretele mănăstirii Lambach, unde viitorul führer cânta în corul bisericii (închipuiți-vi-l!). A remarcat intuitiv dinamismul simbolului, ce poate sugera mișcare ordonată, de neoprit, în contrast cu staticul contemplativ exprimat de însemnul crucii și, peste decenii, l-a trecut în inventarul ideologic nazist.
Nu-i vina svasticii, a cărei semnificație reală nu conține nimic malign. Dimpotrivă. De altfel, svastica figurează și pe blazonul Casei de Hohenzollern.
Iar „svastica” desenată pe dosul poneiului roz… nu-i svastică: are, la fiecare braț, un unghi drept în plus. Ceea ce înseamnă ori că „artiștii români”, prea tineri fiind, nu prea știu care-i înfățișarea corectă a crucii încârligate, ori au vrut să pareze prin acest ambiguu „e și nu e”. Oricum, mult zgomot pentru nimic.