Suzuki Alto are peste 10 milioane clienți



Suzuki nu figurează în nici un top al tuturor timpurilor și nu se cunoaște existența unui record cu care să fi marcat istoria automobilistică. Marca japoneză are totuși toate șansele ca în următorii ani să ajungă cu măcar un model în rândul celor mai populare automobile de pe glob.
La mai bine de 30 de ani de la debut, Alto a reușit să aducă Suzuki în rândul celor mai râvnite mărci auto pe segmentul citadinelor.
Fabricantul a reușit în acest răstimp să vândă peste 10.000.000 de modele Alto în întreaga lume, o reușită care pune în umbră chiar succesul celebrului Fiat 500.
Noua generație Alto, a șaptea, introdusă pe majoritatea piețelor din Europa în primăvara anului trecut a avut impact rapid la public. Micul model japonez a devenit cel mai bine vândut automobil pe segmentul său, depășind rivali puternici precum Toyota Aygo, Peugeot 107 și Ford Ka, punctele forte ale mașinii fiind prețul și consumul scăzut de carburant.
Pe unele piețe, prețul de pornire se situează sub 7.000 de euro.
Modelul de oraș disponibil doar în versiunea hatchback cu cinci uși deține un motor din aluminiu de 1.0 litru și 68 de cai putere ce consumă 4,4 l/100 km. Acesta cântărește doar 930 kg și emite doar 103 grame de dioxid de carbon pe kilometru, fapt pentru care, în unele țări, la achiziționare proprietarul beneficiază de un bonus de 2.000 de euro.
Suzuki Alto este comercializat în prezent în 132 de țări, producția fiind asigurată la uzina Maruti Suzuki din India.