După anul 2004, au urmat, cu câte două mandate, președinții Traian Băsescu (2004-2014) și Klaus Iohannis (2014-2025 prelungit). Din 26 mai 2025, președinte este Nicușor Dan. Amintim că în forma revizuită, Constituția din 2003 prevede că mandatul președintelui este de cinci ani. Nu vom face referire la președinții interimari Nicolae Văcăroiu (în perioada suspendării lui Traian Băsescu) și Ilie Bolojan (după demisia lui Klaus Iohannis), pentru că aceștia au avut timp și puteri limitate în exercitarea funcției.
Încă din timpul primului mandat, Traian Băsescu s-a axat pe epurarea clasei politice, mai puțin pe relațiile internaționale ale României. În numele luptei anticorupție și a consolidării statului de drept, a declanșat vânătoarea de vrăjitoare, în scopul eliminării adversarilor politici. Cei familiarizați cu metodele poliției politice din timpul regimului comunist pot remarca destule asemănări cu modul în care și-a exercitat președinția Traian Băsescu (el însuși declarat fost securist), subordonând Justiția și Serviciile de Informații. Acuzațiile în dosarele marii corupții, ajunse în instanță, au fost ridicole, comparativ cu așteptările, dar puțini s-au sesizat. Din păcate, petele au rămas și s-au extins asupra întregii clase politice. Politica internă, revanșardă, a lui Traian Băsescu a încurajat societatea românească să folosească atributul corupt fără nici o dovadă și să generalizeze fără discernământ. Cum era de așteptat, pe termen lung, această psihoză a dus treptat la deteriorarea încrederii cetățeanului în instituțiile statului, considerat ab initio corupt.
În România există corupție, însă combatem ideea exagerată, nefondată, a corupției generalizate . Mai mult, susținem că adevărata corupție, cea mascată în proceduri legale, nu a ajuns să preocupe Justiția. Pe de altă parte, exemple de utilizare abuzivă a puterii oferă și Germania, Franța, Italia sau Grecia. România este mai expusă din cauza unor politruci ușuratici care flutură flamura anticorupție crezând că astfel se remarcă și câștigă notorietate în plan intern și internațional.
Unele atitudini oferite de modelul prezidențial au afectat, în timp, conduita socială. O parte dintre români au fost motivați să adopte și să dezvolte comportamente grosolane și exprimări triviale. Structura profesională și morală a parlamentului a cunoscut mutații nefericite. Populismul și lipsa de respect față de Legislativ au încurajat grobianismul politic și au marginalizat, în conștiința publică, importanța Parlamentului. Atitudinea față de presă (confiscarea telefonului mobil al unei ziariste), faptul că a permis să i se reproșeze chestiuni de moralitate (relația cu Elena Udrea), depășirea flagrantă a atribuțiilor constituționale, precum și scandalurile în care au fost implicați apropiați ai săi au provocat, până la urmă, suspendarea lui din funcție, însă acțiunea nu a avut reușită deplină, doar a creat haos. În plan extern, perioada Băsescu nu a adus nici o contribuție la afirmarea României. Tratatul de Aderare la UE, semnat la 25 aprilie 2005, nu poate fi considerat o reușită a politicii președintelui Traian Băsescu.
Amintim că cererea a fost depusă în 1995 (președinția I. Iliescu) și negocierile de aderare au început în 2000 și s-au încheiat în 2004, în timpul celui de-al doilea mandat a lui I. Iliescu. Este adevărat, că a realizat Parteneriatul Strategic cu SUA și scutul antirachetă de la Deveselu, dar orientarea „fermă” spre Vest, pe care i-o atribuie unii cronicari contemporani, a fost realizată în perioada 1990-2004 de către președinții Ion Iliescu și Emil Constantinescu și recunoscută prin actul de aderare la NATO (29 Martie 2004).
Va urma
