Acțiune

Sute de voluntari vor planta la Sadova 17.500 de puieți de molid și larice



Acțiune: Sute de voluntari vor planta la Sadova 17.500 de puieți de molid și larice
Acțiune: Sute de voluntari vor planta la Sadova 17.500 de puieți de molid și larice

17.500 de puieți de molid și larice vor fi plantați sâmbătă în comuna Sadova, în cadrul unei acțiuni de voluntariat la care sunt așteptate să vină câteva sute de persoane.
Este vorba de acțiunea „România prinde rădăcini”, organizată de postul de televiziune Realitatea, în colaborare cu Consiliul Județean Suceava. Potrivit șefului Direcției Silvice Suceava, Mihai Mihețiu, suprafața care urmează a fi împădurită se întinde pe 6,7 hectare și aparține primăriei comunei Sadova.
Fondul forestier din zonă a fost afectat de vântul puternic în 2002, când a culcat la pământ mii de copaci. Direcția Silvică a angrenat la acțiunea de împădurire de sâmbătă 500 de muncitori forestieri și peste 100 de silvicultori. La Sadova va fi prezent și șeful Regiei Naționale a Pădurilor (RNP), suceveanul Valerian Solovăstru, alături de capii județului, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, și prefectul Sorin Arcadie Popescu. Mihai Mihețiu a ținut să precizeze că RNP este principalul sponsor al acțiunii de împădurire de sâmbătă.
Atenție la vipere
„Fac un apel la disciplină și la un comportament civilizat. Voluntarii trebuie să respecte întocmai dispozițiile personalului silvic pentru ca acțiunea să fie eficientă. Nu trebuie să neglijăm faptul că acolo există și un pericol de a se produce accidente de muncă, întrucât solul este pietros și se pot desprinde bucăți de rocă, iar în rostogolire acestea ar putea să lovească vreun voluntar. Apoi trebuie să existe atenție maximă, deoarece în zonă s-a constat prezența viperelor. De asemenea se impune prudență la accesul spre locul de împădurire, ca urmare a condițiilor grele datorate pantei ce ajunge la o înclinație de 38 de grade”, a explicat șeful Direcției Silvice Suceava.
Mihețiu a mai spus că la Sadova trebuie împădurite în total 184 de hectare afectate de doborâturi de vânt. Județul Suceava a mai fost prins în programul „România prinde rădăcini” și în urmă cu doi ani. Atunci a fost împădurită o suprafață de teren din comuna Udești, la acțiune luând parte și președintele României, Traian Băsescu.