Furtuna de zăpadă care s-a abătut asupra Sucevei joi după-amiază a necesitat din plin intervenția echipelor și utilajelor de deszăpezire, pentru a face străzile circulabile.
Astfel, în mai puțin de o zi, pe străzile Sucevei au fost împrăștiate 70 de tone de sare, 200 de tone de amestec de sare cu nisip, dar și 1700 de litri de soluție specială Safecote, necesară pentru a topi zăpada și gheața formată pe principalele artere de circulație.
Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a precizat că pe întreaga perioadă de cod galben, pentru deszăpezirea străzilor municipiului s-a intervenit cu 17 autospeciale cu plug, 7 sărărițe automate și 6 sărărițe cu împrăștiere manuală.
“Intervenția echipelor de deszăpezire a fost eficientă, dovadă fiind lipsa blocajelor de circulație. Au mai fost și unele probleme, mai ales între 16.00 – 17.30, când din cauza numărului foarte mare de mașini aflate în trafic, atunci fiind orele la care se iese de la serviciu, până și utilajele Rosal au fost blocate temporar în trafic, încât intervenția a fost îngreunată. Probleme ne-au făcut și mașinile de mare tonaj care au traversat centrul Sucevei tocmai la orele de vârf, pentru că circulația la Șcheia a fost blocată”, a spus Lucian Harșovschi.
Lucrările de deszăpezire au fost făcute după programul de priorități stabilit de Primărie, care cuprinde 34 de străzi cu grad de prioritate 0, având o suprafață totală de 266.077 metri pătrați, 196 de străzi cu grad de prioritate 1, cu o suprafață de 479.758 metri pătrați, restul străzilor, majoritatea străduțe printre blocuri sau printre case, în Ițcani și Burdujeni Sat, urmând să fie curățate după finalizarea lucrărilor la celelalte străzi.