Sute de suceveni care dețin pistoale cu aer comprimat sau cu bile de cauciuc riscă să fie dezarmați de poliție, dacă nu se vor prezenta în perioada următoare la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, pentru obținerea permisului de port armă.
Dacă până acum câteva luni, aceste arme, considerate ca neletale, puteau fi achiziționate destul de ușor, chiar și de către persoanele cu cazier judiciar, de la mijlocul lunii februarie a acestui an, prin Ordonanța de Urgență 26, toți cei doresc să își achiziționeze pistoale cu aer comprimat sau gloanțe de cauciuc vor trebui să nu aibă antecedente penale, să fie declarați apți din punct de vedere psihologic pentru a purta și folosi o astfel de armă și să nu le fi fost revocat, în ultimii cinci ani, dreptul de a deține o armă.
În privința celor care dețin deja astfel de arme, și care, potrivit datelor Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Toxice, sunt nu mai puțin de 370 în tot județul, aceștia au obligația ca, până la data de 17 septembrie 2008, să vină la sediul IPJ Suceava, în vederea obținerii permisului de port armă.
Totuși, deși polițiștii Serviciului Arme le-au trimis tuturor celor 370 de „pistolari” notificări prin care îi anunțau că trebuie să se prezinte la sediul IPJ Suceava, doar o mică parte au dat curs cererii oamenilor legii.
„Au venit până acum doar 42 de titulari de certificate de deținător pistoale cu bile de cauciuc și arme cu aer comprimat din cei 370. În privința celor care nu se vor prezenta la noi, vom dispune măsura revocării dreptului de port și folosire a armelor neletale supuse autorizării”, a anunțat, ieri, șeful Serviciului Arme, comisarul Vasile Gabor.
Trebuie precizat faptul că, potrivit noilor prevederi legislative, deținerea de armă neletală fără drept se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an, faptă sancționată înainte doar cu amendă.





