Sute de suceveni au primit ieri de la tinerii democrați “mărțișoare tricolore” în cadrul unei acțiuni prin care a fost marcată Ziua Unirii Principatelor Române. Potrivit președintelui organizației județene de tineret a PD, Lucian Harșovschi, campania de distribuire a “mărțișoarelor tricolore” a avut loc în municipiile Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Fălticeni și orașul Gura Humorului. “Tinerii democrați sunt de părere că astfel de evenimente istorice de însemnătate deosebită pentru identitatea noastră națională ar trebui mai intens promovate atât de autoritățile locale, cât și de cele naționale. Sentimentul de naționalism este din ce în ce mai subapreciat în zilele noastre, de aceea facem apel la toți românii, pentru a reînvia patriotismul în sufletele noastre. Din totdeauna, expresia “a fi român” a avut o valoare deosebită, iar odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, suntem de părere că țara noastră nu ar trebui să își piardă identitatea națională și “suflul românesc” cu care s-a mândrit timp de atâtea veacuri”, a declarat Harșovschi.



