– Întîmpinați de Fanfara „Bucovina”, tineri și vîrstnici, șomeri și salariați, cu toții „și-au dat coate” pentru a intra primii la „Altex Megastore”
– Cei mai mulți au venit fără bani cash, cu speranța că-și vor cumpăra obiecte electrocasnice doar cu buletinul
Chiar de la primele ore ale dimineții de ieri, cîteva sute de suceveni au luat cu asalt noul magazin „Altex Megastore”, situat la etajul trei al Complexului Bucovina. Întîmpinați de Fanfara „Bucovina”, tineri și vîrstnici, șomeri și salariați, cu toții „și-au dat coate” pentru a intra primii la „Altex Megastore”, în speranța că vor cumpăra produse de cea mai bună calitate, la cele mai mici prețuri. Cei mai mulți au venit fără bani cash, cu speranța că-și vor achiziționa obiecte electrocasnice doar cu buletinul. Ieri, la ora 9,00, cordoanele umane formate din jandarmi și oameni de pază au făcut cu greu față avalanșei de oameni care încercau să intre cu orice preț în noul centru comercial de electronice și electrocasnice din Suceava, „Altex Megastore”. Cea mai norocoasă cumpărătoare care a pășit prima în noul magazin Altex Megastore din Suceava a fost Coculina Spătar, o femeie de 50 de ani, care ne-a spus că a venit în acest magazin pentru a-și cumpăra în rate un aspirator, un cuptor cu microunde și un televizor. Tot în rate și-a propus să-și cumpere un televizor și un aspirator și Anica Pocreață, de 63 de ani. Geta Iovan are 30 de ani, este șomeră și a venit la deschiderea noului magazin din dorința de a-și cumpărat o mașină de spălat. „Din șomaj știu că nu pot să-mi cumpăr nimic de-ale casei, dar soțul are serviciu și el poate să facă o rată pentru mașina de spălat”, ne-a explicat femeia. O altă femeie ne-a spus că a venit la Altex Megastore în primul rînd să vadă oferta de produse, și mai apoi are de gînd să-și cumpere un telefon mobil și, poate, o cameră video. Vă reamintim că Altex Megastore, pe lîngă o diversitate de produse de cea mai bună calitate, aduce clienților cele mai avantajoase sisteme de finanțare. Aceștia pot beneficia de credit instant doar cu buletinul (Altex fiind promotorul acestui sistem de rate pe piața românească), achiziționarea de produse devenind astfel pe cît de accesibilă, pe atît de simplă. Tot ce trebuie să facă o persoană este să își aleagă produsele dorite, să se prezinte la biroul de rate pentru a completa cererea de credit pe baza buletinului, răspunsul fiind dat în maximum două ore de la aplicație. Noul magazin din Suceava este deschis în fiecare zi de luni pînă vineri, între orele 9,00-20,00, sîmbăta între orele 9,00-18,00 și duminica între orele 9,00-14,00, cu unele dintre cele mai atractive oferte. Printre aceste oferte se numără telefonul mobil Nokia 1101, care poate fi cumpărat în limita stocului disponibil, cu conectare Orange, la incredibilul preț de 1 RON. Telefonul dispune de dual band 900/1800 Mhz, ecran monocrom grafic, agendă de 200 de numere de telefon, jocuri și alertă vibrații/alarmă/ceas. De asemenea, televizorul color Teletex TELE 2006, cu diagonala de 51 de centimetri, poate fi achiziționat cu doar 349,90 RON, iar camera foto digitală Trust 13902, care dispune de rezoluție 2 MP, senzor foto CMOS, display de 4 cm, memorie internă de 6 MB extensibilă, are incredibilul preț de 199.90 RON, ambele în limita stocului disponibil.
Sute de suceveni au luat ieri cu asalt noul magazin „Altex Megastore”, din cadrul Complexului Bucovina
