Educație

Sute de profesori, prezenți la Conferința „Siguranță și nonviolență în mediul școlar”, organizată la Muzeul Bucovinei

Sute de profesori au participat vineri, 14 februarie 2020, la Muzeul Bucovinei Suceava, de Ziua Tuturor Inimilor, la Conferința „Siguranță și nonviolență în mediul școlar”. Evenimentul face parte din oferta activităților metodice a Inspectoratului Școlar Județean Suceava (IȘJ), educație permanentă, la care participă coordonatorii comisiilor de prevenire a violenței, directori, coordonatori de proiecte și programe educative din județul Suceava. „Termenii cheie folosiți în cadrul conferinței au fost climat educațional, stare de bine, armonie, comunicare nonviolentă, parteneriat, bune practici, respect, familii fericite, PAB-Patrula Antibullying), dar și formula fericirii sau găsirea Ikigai-ului personal. Împreună facem lumea mai bună”, au precizat organizatorii.
Oficialități, coordonatori ai comisiilor de prevenire a violenței, directori, coordonatori de proiecte și programe educative din întreg județul Suceava au împărtășit preocuparea pentru siguranța și starea de bine a copiilor și tinerilor din școli, bucuria participării alături de mii de copii în Campania RESPECT, surpriza redescoperirii fascinației jocului și câteva zeci de metode și instrumente de educație nonformală pentru dezvoltare sustenabilă și ecologie socială.
„În urmă cu ceva vreme (2015, mai precis) lansam în județ o provocare colorată, un scut de apărare sub forma unei umbrele ce poartă culorile vizibile ale curcubeului (culori descoperite de întemeietorul fizicii moderne Sir Isaac Newton, explicând fenomenul optic al descompunerii luminii care se manifestă prin apariția pe cer a unui spectru de forma unui arc colorat atunci când lumina puternică a soarelui se refractă în picăturile de apă din atmosferă). A fost o dorință de a conștientiza nevoia unei campanii care să prevină, înainte de a vindeca, care să aducă împreună toleranța, comunicarea, gestionarea emoțiilor, responsabilitatea și luarea deciziilor pentru acel climat de siguranță necesar și benefic în școală și în afara ei. Așa a apărut campania RESPECT – un fenomen de prevenție, vizibil, a violenței în mediul școlar, din județul Suceava, în care se regăsesc componentele: Responsabilitate. Educație. Siguranță. Prevenție. Emoții. Comunicare. Toleranță. Da! RESPECT este un fenomen al prevenției violenței în județul Suceava exprimat prin acțiuni cu sens, creativitate, inovare didactică, pasiune, muncă și efort conjugat școală – familie – comunitate”, susține Tatiana Vîntur, inspector școlar pentru educație permanentă (IȘJ Suceava).
Barometrul Reușitei Școlare
Agenda zilei de vineri a fost plină, cu multe expuneri, din care participanții au avut multe de învățat.Tot în cadrul evenimentului de vineri a fost lansat și caietul metodic Barometrul Reușitei Școlare Nr.36/2020 ”Siguranță Și Nonvilență” (Colectiv de redacție: Coordonator – Tatiana Vîntur, colaboratori – Grigore Bocanci, Ioana Dumitru Puiu, Daniela Ceredeev, Liuța Jucan. Desen copertă: Burdujoc Francesca Erika, Pîrvu Ana – Maria, Cervinschi Iosua – Școala Gimnazială ”Constantin Morariu, Pătrăuți”, profesor coordonator Raluca – Maria Toader).
Inspectorul școlar pentru educație permanentă Tatiana Vîntur a declarat că această conferință, „Siguranță și nonviolență”, s-a desfășurat „sub semnul iubirii de semeni, sub semnul dragostei față de copii, motiv pentru care pe lângă intervenții punctuale ale invitaților și participanților am adus în atenție «Algebra fericirii», de Scott Galloway. Fiecare are propria formulă a fericirii a cărei reprezentare este o curbă «smile», crescătoare la începutul călătoriei în viață, descrescătoare la mijlocul existenței și din nou crescătoare în partea maturității, etapă de conștientizare a lucrurilor mici cu însemnătate mare. De asemenea, pentru diversitate am considerat util modul de viață «IKIGAI», de Ken Mogi, sau «fericirea de a fi mereu ocupat». Pentru mine a fost o bucurie să împărtășim strădaniile și reușitele unor acțiuni, ce au la bază RESPECT-ul, cu oameni creativi și deschiși spre învățare, pentru sine și pentru ceilalți”.

Recomandări

Preșcolari din 35 de grădinițe au construit din lego „Grădinița mea – locul bucuriei și al jocului”

De la utilizatori la creatori – Educația digitală în prim-plan la Liteni, în centrul Cercului Pedagogic al profesorilor de Informatică și TIC

100 de copii și tineri, prezenți la a XVII-a ediție a Concertului de colinde organizat de Asociația „Sfântul Mitropolit Dosoftei”

„Matematica în viața reală. Soluții pentru învățarea cu sens” – cercul pedagogic al profesorilor de matematică la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni