Prima ediție a „Zilelor Pătrăuțiului”, manifestare organizată de Consiliul Local și Primăria din localitate cu sprijinul direct al deputatului PDL de Suceava Ioan Bălan, a debutat vineri cu un concert extraordinar susținut de îndrăgita interpretă de muzică populară Irina Loghin pe scena amplasată lângă sediul primăriei. Pătrăuțenii au venit cu sutele să o asculte pe Irina Loghin, alături de care au cântat și au dansat pe toată durata concertului.
Cunoscuta interpretă de muzică populară a fost primită cu flori de deputatul Ioan Bălan, care a fost secondat de primarul din Pătrăuți, democrat-liberalul Vasile Breabăn, și de colegul său de la Adâncata, Viorel Cucu.
Vasile Breabăn a ținut să amintească faptul că vineri s-au împlinit 525 de ani de la sfințirea Bisericii din Pătrăuți, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, și să-i mulțumească deputatului Ioan Bălan pentru sprijinul material acordat, fără de care „Zilele Pătrăuțiului” nu s-ar fi putut organiza.
„Astăzi, la marea sărbătoare ortodoxă a înălțării Sfintei Cruci, când s-au împlinit 525 de ani de la sfințirea ctitoriei marelui voievod Ștefan cel Mare, ne plecăm fruntea în fața istoriei și credinței creștine atât la vechiul monument, cât și la toate bisericile, indiferent de confesiune. Aș dori să amintim că acest moment se circumscrie primei ediții a «Zilelor Pătrăuțiului», manifestare care încearcă pe cât posibil să pună comuna noastră în calendarul evenimentelor de acest gen din județ”, a declarat primarul de Pătrăuți. El a adus mulțumiri și liderului PDL, Gheorghe Flutur, care a ținut să fie prezent la deschiderea „Zilelor Pătrăuțiului”.
Bălan: „Pătrăuțiul este izvor de creștinism pentru Nordul Moldovei”
Deputatul Ioan Bălan a ținut, la rândul său, să-i salute pe pătrăuțeni și să-i felicite pentru că sunt un exemplu de conviețuire între etnii. „Mă bucur că sunt în fața dumneavoastră la un eveniment așa de important pentru comună. Mă bucur că primarul pe care l-am sprijinit și în campanie s-a gândit că Pătrăuțiul merită să fie sărbătorit în acest fel. Vă rog să faceți un exercițiu și să vă imaginați că acum 525 de ani Ștefan cel Mare a trecut pe aici și a făcut această biserică, nu o biserică oarecare, ci cea mai veche biserică ortodoxă din România, aflată pe lista UNESCO. Aveți cu ce vă mândri” a declarat Bălan, care a mai precizat: „Eu spun mai mult: Pătrăuțiul este izvor de creștinism pentru Nordul Moldovei și vă felicit. Vă mai felicit pentru un lucru: mă uit și văd tot felul de oameni, văd comuniunea dintre voi și cred că Pătrăuțiul este un exemplu în țară pentru felul în care conviețuiesc etniile. Vă felicit pe voi, pătrăuțenii, dar îi felicit și pe locuitorii de etnie romă, mai bine spus pe țigani. Vreau să-l salut și pe președintele Flutur, care este lângă noi, și vă urez distracție plăcută în aceste trei zile”.
Manifestările, care se întind pe durata a trei zile, cuprind mai multe programe artistice, susținute de Marius Zgâianu, Călin Brăteanu, Laura Haidău, Ansamblul Folcloric „Vicoveanca” și fanfara din Stamate, dar și de formații de copii din comună.
Tot în cadrul „Zilelor Comunei Pătrăuți” se va inaugura școala cu clasele I-VIII din localitate, acolo unde cei prezenți vor putea viziona o expoziție de fotografie despre comuna Pătrăuți și unde se va conferi titlul de „Cetățean de onoare” fostului director al CCH Nicolae Turtureanu, preotului Gabriel Herea și lui Ioan Hlatic.
Zilelele Pătrăuțiului
Sute de persoane la concertul Irinei Loghin oferit de deputatul PDL Ioan Bălan pătrăuțenilor
