Sute de persoane din patru comune din județul Galați, evacuate în așteptarea unei noi viituri



Sute de persoane din patru comune din județul Galați au fost evacuate din locuințe vineri dimineață, întrucât este așteptată o nouă viitură, după ce un iaz s-a revărsat din cauza ploilor puternice din ultimele ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primarul din comuna gălățeană Suhurlui, Gigi Țuțu, a declarat că oamenii au fost avertizați de către reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) să își părăsească locuințele, după ce un iaz dintr-o localitate învecinată s-a revărsat din cauza ploilor abundente.
El a precizat că 400 de case au fost evacuate vineri dimineață, adăugând că, în joi noapte, aproximativ 60 de locuințe au fost inundate de apa rezultată în urma precipitațiilor.
Primarul a afirmat că speră ca viitura să fie oprită de un baraj construit în apropierea comunei, înainte de 1989, care nu a fost însă finalizat și dat în folosință.
Conform sursei citate, avertizări de evacuare au primit și primarii din comunele Băleniu, Rediu și Pechea, localnicii fiind, de asemenea, evacuați.
La Prefectura Galați are loc, vineri dimineață, ședința Comitetului județean pentru situații de urgență, la care participă și vicepremierul Gabriel Oprea.
Aici, a ajuns în urmă cu câteva minute și delegat pentru Ape și Păduri, Lucia Varga, care a spus că nu sunt probleme cu digurile de apărare din apropierea râurilor.
Alte 400 de persoane din localitatea Valea Mărului, județul Galați, au fost evacuate din locuințe, în noaptea de joi spre vineri, în urma unei viituri.
„Încă 400 de persoane au fost evacuate de la Valea Mărului în această noapte din cauza unei viituri pe pârâul Geru, debite mari înregistrându-se și pe afluenții acestuia. Sunt blocate DN 25 între Vameș și Tudor Vladimirescu și DJ 253, între Băleni și Cudalbi din cauza avarierii unui pod”, declara Petrică Pațilea, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galați.
Potrivit ultimului bilanț al autorităților, 16 comune și mai multe sate au fost afectate de ploile puternice din ultimele două zile, pagube importante înregistrându-se și în orașul Tecuci.
Autoritățile gălățene au dispus suplimentarea numărului forțelor de intervenție, astfel că în prezent în zonele afectate se află aproape o mie de lucrători.
Totodată, a început distribuția ajutoarelor pentru persoanele sinistrate, acestea primind 22.000 de litri de apă, 550 de pături, peste 10.000 de kilograme de conserve de carne și pateu, 300 de litri de ulei și 500 de kilograme de făină.
Nouă persoane și-au pierdut viața după ce au fost luate de viituri, în noapea de miercuri spre joi, în județul Galați, în timp ce peste 700 de case din 17 localități din județ au fost inundate. Un număr de 519 persoane au fost evacuate din calea apelor.
Potrivit unor date furnizate Prefectura Galați, două femei de 82 și 74 de ani și un bărbat de 65 de ani au decedat în localitatea Cuca, alți doi bărbați de 40 și 78 de ani și o femeie de 81 de ani au decedat în localitatea Costache Megri, iar o bătrână de 83 de ani și o fetiță de opt ani din au murit la Cudalbi.
Premierul Victor Ponta a convocat, joi, la Palatul Victoria, comandamentul pentru situații de urgență, după inundațiile din Galați, în timp ce miniștrii Gabriel Oprea și Dan Nica au mers în zonele inundate.