După ani și ani de sesizări și eforturi inutile, sute de oameni din zona Ulma-Izvoarele Sucevei pot vorbi normal la telefoanele mobile pe care le utilizează. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul deputatului din partea minorității ucrainene din România, Ioan Marocico.
Interpelările sale de la microfonul Parlamentului României nu au rămas fără urmări, iar compania de telefonie mobilă care are amplasate antene în zona respectivă a răspuns solicitărilor și a ridicat calitatea semnalului.
Practic, în acest moment oamenii din satul Ploscii, comuna Izvoarele Sucevei, dar și din trei sate ale comunei Ulma, respectiv Măgura, Lupcina și Costileva de Jos, nu mai sunt obligați să urce pe munte pentru a purta o convorbire telefonică.
„În urma interpelării din data de 17 februarie 2015 pe care am adresat-o ministrului pentru Societatea Informațională, operatorul Orange s-a obligat ca până în luna aprilie 2016 să îmbunătățească calitatea semnalului telefonic în zonă. Începând cu 30 martie 2016, semnalul în zonă a fost îmbunătățit, fiind foarte bun, iar populația din zonă, majoritar de etnie ucrainean-huțulă, este foarte mulțumită pentru că nu mai trebuie să urce sus pe deal pentru a vorbi la telefon. Am fost sunat de mai mulți cetățeni din zonă pentru a-mi mulțumi, iar faptul că am reușit să fiu de folos pentru ei este o mare satisfacție pentru mine”, a arătat deputatul Ioan Marocico.
Reprezentantul minorității ucrainene în Parlamentul României a dorit să le mulțumească și celor de la Primăria Ulma, care s-au implicat pentru a întocmi un tabel în care peste 600 de oameni solicitau rezolvarea problemei semnalului de telefonie mobilă.