Câteva sute de mii de suceveni riscă să fie amendați pentru că nu și-au asigurat locuințele până la termenul limită, respectiv 15 iulie 2011. Potrivit unei situații prezentate de Prefectura Suceava, în momentul de față doar pentru 4,4% dintre locuințele din județ au fost încheiate polițe de asigurare, în acest procent nefiind incluse polițele facultative și cele pentru credite ipotecare. Astfel, din totalul de 258.092 de locuințe din județul Suceava, au fost asigurate doar 11.373.
Cele mai multe polițe pentru asigurările obligatorii au fost încheiate în municipiul Suceava, unde au fost asigurate 2.858 de locuințe, urmat de Rădăuți – 885 de locuințe, Fălticeni – 510, Câmpulung Moldovenesc – 399 și Vatra Dornei – 225.
Proprietarii de locuințe care nu au încheiat asigurările obligatorii pot fi sancționați, valoarea amenzilor fiind între la 100 și 500 de lei. Amenzile se aplică de către primari sau de către persoanele împuternicite în acest sens, de la 5 august, conform Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
În cazul persoanelor fizice beneficiare de ajutor social și care au în proprietate construcții cu destinație de locuință, asigurarea locuințelor împotriva dezastrelor naturale se plătește de către Agenția Națională de Prestații Sociale, prin agenția județeană.
Proprietarii locuințelor afectate de calamități nu vor mai fi despăgubiți de stat
Prefectul județului Suceava, Sorin Popescu, a făcut un apel la suceveni să-și încheie asigurările obligatorii pentru locuințe, precizând că în situația producerii unor calamități, proprietarii locuințelor afectate nu vor mai beneficia de sprijin de la bugetul de stat, despăgubirile urmând a fi achitate doar în baza poliței de asigurare încheiate.
Sorin Popescu a explicat că Legea nr. 260/2008 are drept scop acoperirea prin asigurare a tuturor proprietarilor de construcții cu destinație de locuință, de reglementare a condițiilor asigurării obligatorii a locuințelor aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice și a raporturilor dintre asigurat și asigurator, a drepturilor și obligațiilor fiecărei părți.
Prima de asigurare este de 20 de euro pentru locuințele de tip A, respectiv construcții cu structura de rezistență din beton armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă sau orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic. Suma asigurată pentru aceste locuințe este de 20.000 euro la cursul de schimb valutar al BNR. De asemenea, pentru locuințele de tip B, construcții cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și /sau chimic, prima de asigurare este de 10 euro. Pentru astfel de locuințe, sumă asigurată pentru aceste locuințe este de 10.000 euro la cursul de schimb valutar al BNR.