Câteva sute de locuitori ai comunei Cornu Luncii au participat la întâlnirea cu liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, candidatul USL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. Participanții la întâlnire au susținut, la finalul acesteia, că Nechifor poate să le rezolve problemele pe care le au și pe care i le-au prezentat în cadrul discuțiilor și că îl vor vota la alegerile din data de 10 iunie 2012. Atât Cătălin Nechifor, cât și ceilalți candidați ai USL Suceava prezenți la întâlnire și-au prezentat programul electoral.
„Acești ultimi patru ani au fost pierduți pentru România și pentru suceveni. Noi, când am fost la guvernare, am dovedit că știm să facem creștere economică și nu ne-am bătut joc niciodată de cetățeni. Noi nu am redus veniturile, ci am făcut tot posibilul să creștem veniturile populației. Noi nu facem promisiuni electorale, ci facem ceea ce spunem”, a declarat candidatul USL la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava.