Poliția, la „cumpărături”

Sute de kilograme de legume și fructe, confiscate din piețele Sucevei



Sute de kilograme de legume și fructe au fost confiscate în cursul zilei de ieri, din piețele municipiului Suceava, de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor și comisari ai Gărzii Financiare, în cadrul unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii actelor ilegale de comerț.
Au fost verificate piața angro din cartierul Burdujeni și piețele agroalimentare din centrul Sucevei, respectiv cartierul George Enescu.
Au fost verificate nouă societăți comerciale și nu mai puțin de 20 de producători și persoane fizice.
Bilanțul acțiunii a constat în aplicarea a zece amenzi, în valoare totală de 22.500 de lei, și confiscarea de mărfuri în valoare de peste 10.000 de lei (275 de kilograme de usturoi, 400 de kilograme de vișine, 123 de kilograme de caise, 130 de kilograme de piersici, 60 de kilograme de nectarine, 43 de kilograme de roșii, 128,4 kilograme castraveți, 61 kilograme pepeni galbeni și 381,3 kilograme pepeni verzi).
Afacerea cu vânzarea de fructe și legume fără documente de proveniență s-a dovedit cât se poate de păguboasă pentru o tânără din Corocăiești, comuna Verești, care a fost prinsă vânzând în Piața Agroalimentară Centrală sute de kilograme de fructe, fără a avea nici un act.
Tânăra cu pricina, Mariana G., în vârstă de 18 ani, a primit o amendă de 8000 de lei și i-a fost confiscată toată marfa, în valoare de aproximativ 6500 de lei.
Amendat și lăsat fără marfă a fost și Ilie M., în vârstă de 31 de ani, din municipiul Suceava, care a fost prins vânzând în piața din centrul Sucevei 400 de kilograme de vișine, fără documente de proveniență și fără a folosi casa de marcat fiscalizată.