La fel ca în fiecare an, primarul Sucevei, Ion Lungu, a ținut să marcheze Ziua Femeii, oferind flori doamnelor și domnișoarelor. Cum anul acesta 8 martie este sâmbătă, pentru a le cinsti pe femeile cu care lucrează sau cu care colaborează în diverse ocazii, edilul sucevean a profitat de ocazie și a împărțit sute de flori reprezentantelor sexului frumos prezente joi seară la manifestarea „Femei de succes – performanță la superlativ”, desfășurată la Shopping City Suceava.
Acțiunea de împărțire a „mărțișoarelor” florale a continuat ieri, când primarul Ion Lungu a oferit flori tuturor femeilor care lucrează în cadrul Primăriei Suceava.
„Am vrut ca prin oferirea acestor flori să le urez o primăvară frumoasă tuturor femeilor cu care colaborez, cu care lucrez. Dar primele urări și gânduri de bine au mers către femeile din familia mea: soția mea, fata și nora”, a precizat șeful municipalității sucevene.