Probleme financiare

Sute de firme sucevene și-au încetat sau și-au suspendat activitatea în prima jumătate a anului

Câteva sute de firme din județul Suceava și-au încetat sau și-au suspendat activitatea în primele șase luni ale acestui an. Potrivit ultimului raport prezentat de Oficiul Registrului Comerțului, 253 de agenți economici suceveni și-au suspendat activitate în prima jumătate a acestui an, cu aproape 43% mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2014. Tot în primele șase luni din 2015 au fost înregistrate 259 de dizolvări de firme, în condițiile în care în același interval din 2014 numărul acestor cazuri a fost de 182. În același timp, 932 de agenți economici din județul Suceava au fost radiați de la începutul anului din Registrul Comerțului.
Comparativ cu anul trecut, o creștere s-a înregistrat și din punctul de vedere al agenților economici care și-au început activitatea în județul Suceava în prima jumătate a anului. Astfel, dacă în aceeași perioada a anului trecut numărul înmatriculărilor noi în Registrul Comerțului a fost de 1.184, anul acesta au fost înființați 1.373 de noi agenți economici, cea mai mare pondere având-o societățile cu răspundere limitată.
Potrivit datelor prezentate de Oficiul Registrului Comerțului, numărul firmelor sucevene intrate în insolvență în prima jumătate a acestui an, de doar 64, este cu mult mai mic decât cel din aceeași perioadă a anului trecut, când 153 de agenți economici se aflau în această situație.
La finalul lunii iunie 2015, în județul Suceava erau 14.111 persoane juridice active.
În raportările Oficiului Registrului Comerțului se mai arată că în cursul lunii iunie a.c., în județul Suceava au fost înființate doar două firme cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului adus de cei doi investitori străini în județul Suceava se ridica la „impresionanta” sumă de 89,8 euro. Tot în luna iunie, alte trei firme străine din județ și-au mărit capitalul cu suma totală de aproape 570 de euro și tot trei investitori din Suceava și-au încetat activitatea.

Recomandări

Percheziții ale polițiștilor la o firmă care ar fi participat la licitații de exploatare silvică cu documente falsificate

Banca Mondială a organizat la Siret o întâlnire oficială în care s-a analizat capacitatea zonei Suceava–Botoșani de a atrage investitori pentru reconstrucția Ucrainei

Fermierii suceveni sunt invitați la Botoșani, la o întâlnire pe tema „de la furcă la furculiță”, cu reprezentanți ai autorităților și cu specialiști

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”